Americanii mută jumătate de pas în Taiwan

Departamentul de Stat american a lăsat să se înţeleagă miercuri că nu se va opune ca preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen să vină în California pentru a se întâlni cu speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, notează AFP conform Agerpres.

McCarthy a confirmat marţi că se va întâlni cu preşedinta în statul său natal, California, evitând pentru moment o vizită în Taiwan care ar risca să accentueze tensiunile deja puternice cu Beijingul.

El şi-a exprimat dorinţa de a merge în Taiwan, aşa cum a făcut în august 2022 democrata Nancy Pelosi care l-a precedat în acest post, vizită care a determinat China să efectueze manevre militare fără precedent în jurul insulei.

„Tranzitul în Statele Unite al înalţilor responsabili taiwanezi este în concordanţă cu politica de lungă durată a Statelor Unite şi cu relaţiile noastre neoficiale, dar puternice, cu Taiwanul”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

El a vorbit despre „tranzit” mai degrabă decât despre o „vizită” în Statele Unite a preşedintei taiwaneze.

„Nu este nimic nou în asta. Acest lucru este în întregime în conformitate cu statu-quo-ul” pe insulă, a spus el, amintind că Tsai Ing-wen a mai tranzitat de şase ori Statele Unite de la instalarea în funcţie în 2016.

Ultima vizită a preşedintei taiwaneze în Statele Unite datează din 2019, în escală în cursul unei călătorii oficiale în Caraibe.

Beijingul se opune oricărui contact oficial sau militar între autorităţile insulei şi ţări străine.

Washingtonul este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi şi susţinători ai Taiwanului, recunoscând în acelaşi timp guvernul comunist de la Beijing ca singurul reprezentant legitim al Chinei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Le Pen crește in sondaje cu 7 luni înaintea prezidențialelor

    În Franța, Marine Le Pen, lidera fracțiunii parlamentare a...

    PNL vrea să sesizeze CCR dacă Siegfried nu trece de Parlament și Nicușor nu convoacă anticipate

    Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale...

    De ce Germania sondează pista rusească

    Germania se teme că, la viitorul summit G20 din...

    Premierul ucrainean către locuitorii din Kiev: Plecați înainte de venirea iernii

    Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile...

    Articole relationate

    Categorii populare