Home Analize Americanii, Klemm și tunul dat de Mark Gitenstein la Fondul Proprietatea

Americanii, Klemm și tunul dat de Mark Gitenstein la Fondul Proprietatea

0

Gozmin Gușă susține că poziţiile oficialilor SUA de la București pe teme de anticorupţie au devenit mai puţin credibile din cauza „trecutului”, legitimitatea mesajelor transmise de Hans Klemm, actualul ambasador al SUA la Bucureşti, fiind mai mică atât timp cât nu explică în ce fel a acționat Mark Gitenstein în cazul Fondului Proprietatea.

Gozmin Gușă susține că ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, trebuie să explice în ce fel a acționat Mark Gitenstein în cazul Fondului Proprietatea.

Domnul Klemm suferă de aceaşi boală de care suferă şi politicienii români care nu vor să îşi recunoască propria vinovăţie, a explicat consultantul politic.

”Din pricina trecutului, lasă loc unora ca Dragnea să poată să comenteze să nu ne mai impiedicăm în ambasade. În schimbul parteneriatului strategic pe care l-am apărat, n-am primit nici măcar intrarea fără vize în SUA, în condițiile în care alte state mult mai puțin fidele poltiicii americane au avut acest privilegiu. Klemm să ne explice în fel Gitenstein (fost ambasador al SUA în România – n.red) a acționat legitim în cazul Fondului Proprietatea”, a spus Gușă.

Potrivit lui Guşă, în acest context, discursul oficialilor SUA devine la fel gol şi fără conţinut ca şi cei ai politicii româneşti.

Discursul de victimizare al politicienilor – al ”balaurilor politicii”, după cum îi numește consultantul politic – atunci când ajungem să vorbim de copilul lor este gol de conținut, consideră acesta.

”Cum să nu-i amestecăm noi pe copiii lor când ei înșiși si i-au amestecat în politica economică murdară a companiilor de stat și apoi vin să se victimizeze?! Pe acești copii, ai lor – de la Dragnea în jos – i-au introdus în jocuri murdare în legătură cu facilități de la statul român”, a explicat Cozmin Gușă.

”E prea multă minciună, sunt prea multe interese în viața politică românească. Eu nu am văzut la alte state partenere, cel puțin din blocul euroatlantic, o grijă atât de mare pentru capitalul românesc. Aș vrea să văd demersuri prin care se investește cu profit pe piața românească pentru cetățeanul român și abia apoi să vină cu lecții de moralitate. În cazul balaurilor – să-și facă un proces de conștiință, să recunoască că au greșit când și-au introdus copiii în asemenea jocuri murdare și apoi să vină să ne cerșească mila. Altfel, nu pot vedea decât ziduri politice”, a mai afirmat consultantul politic.

Ad

Exit mobile version