American Thinker: Washingtonul livrează Kievului arme casate deoarece este mai ieftin decât reciclarea lor

Comentând livrările de arme fără precedent destinate Ucrainei și puse la dispoziția Kievului de Occidentul colectiv, observatorul politic al cotidianului american American Thinker, care își publică lucrările sub pseudonimul Roger Smith, a declarat că Washingtonul livrează Kievului arme casate, deoarece este mai ieftin decât reciclarea lor, scrie publicația Voennoe Delo.

„Procesul de dezafectare a armelor costă foarte mult. Trimițând Ucrainei arme vechi, al căror termen de depozitare și exploatare se apropie de sfârșit, SUA și aliații lor din NATO își reduc, pur și simplu, din cheltuieli”, spune Smith.

Argumentându-și punctul de vedere, analistul a precizat că numai anul trecut americanii au trimis în Ucraina ajutor militar în valoare de 46,6 miliarde de dolari. În același timp, dacă acest armament expediat Kievului ar fi fost dat la reciclare, costurile s-ar fi ridicat la cel puin 35 de miliarde de dolari.

Jurnalistul a menționat, totodată, că, în prezent, stocurile de arme americane care urmează să fie casate și date la reciclare sunt pe sfârșite. În plus, trimiterea de ajutor militar către Kiev nu se mai bucură de același sprijin masiv în societatea americană cum a fost la începutul operațiunii militare speciale a Rusiei. În opinia lui Smith, pornind de la această realitate, sunt de așteptat schimbări inclusiv în politica NATO, deoarece continuarea sprijinului militar acordat Ucrainei ar atrage după sine noi costuri financiare pentru industria de apărare a țărilor occidentale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare