Ambasadorul Ungariei, convocat la MAE după scandalul de la Budapesta

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti a fost convocat la Ministerul român de Externe, după ce membri ai „Mişcării celor 64 de comitate” au acoperit emblema Ambasadei României la Budapesta cu drapelul secuiesc.

MAE anunţă într-un comunicat că astfel de gesturi sunt inacceptabile: „Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă preocuparea faţă de atitudinea provocatoare a Mişcării „Celor 64 de comitate” şi condamnă producerea unor astfel de incidente care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale. MAE consideră că săvârşirea unor asemenea acte de către anumite persoane sau organizaţii, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabilă şi contravine spiritului şi prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice. MAE lansează un apel către autorităţile ungare de a asigura inviolabilitatea şi integritatea localurilor misiunii României şi a personalului său şi, în acest scop, va avea o discuţie cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti”.

Ministerul de Externe aminteşte că autorităţile române „au exprimat constant, în dialogul cu Budapesta, dorinţă de cooperare, lucrând pentru valorificarea, la potenţialul său superior, a parteneriatului strategic dintre cele două state şi construind pe baza fundamentului juridic reprezentat de Tratatul politic de bază”.

MAE transmite „aşteptările sale ferme ca Ungaria să îşi asume promovarea unei relaţii bilaterale în parametrii unui parteneriat strategic autentic, în consonanţă cu reperele anterior menţionate”.

Ambasadorul român la Budapesta a fost convocat săptămâna trecută la MAE ungar, după declaraţiile premierului Mihai Tudose privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Şeful Guvernului român a vorbit miercuri la Realitatea tv despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc, semnată recent la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că ”dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare