Ambasadorul UE în Benin, expulzat: Germanul ar fi intervenit pentru afaceri

Statul african Benin l-a expulzat pe şeful reprezentanţei Uniunii Europene în această ţară, pe care l-a acuzat de ingerinţă în afacerile politice interne, au declarat miercuri agenţiei France Presse surse diplomatice europene şi locale, transmite Agerpres.

Ambasadorul UE „se amestecă prea mult în afacerile interne. Nu-şi respectă obligaţia de rezervă a unui diplomat”, a explicat, sub acoperirea anonimatului, un diplomat de rang înalt al statului Benin.

Alte surse vorbesc de afaceri germane în zonă.

”MAE (din Benin) i-a atras de mai multe ori atenţia (ambasadorului UE) asupra exceselor sale, dar el a persistat. Spunea că este protejat de Bruxelles”, adaugă acelaşi diplomat, precizând că ambasadorul UE a primit termen până la 1 decembrie să părăsească teritoriul statului Benin.

Informaţia a fost confirmată de o purtătoare de cuvânt europeană, care a afirmat că Serviciul European de Acţiune Externă a fost înştiinţat pe 20 noiembrie cu privire la decizia autorităţilor de la Cotonou de a-i retrage agrementul germanului Oliver Nette, şeful reprezentanţei UE în Benin.

”În opinia UE, nimic nu poate justifica o asemenea măsură în contextul bunelor relaţii globale care au existat până în prezent între UE şi Benin”, aşadar ”le-am cerut de urgenţă partenerilor noştri beninezi clarificări asupra motivelor specifice ale deciziei lor, dar încă nu le-am primit”, menţionează purtătoarea de cuvânt.

Conform mai multor surse diplomatice europene aflate la post la Cotonou, decizia expulzării ambasadorului UE a fost luată în mod brutal, fără o convocare prealabilă, contrar uzanţelor diplomatice.

Statul Benin traversează o criză politică din luna aprilie, când s-au desfăşurat alegerile legislative, calificate de fostul preşedinte Thomas Boni Yayi, în prezent opozant în exil, drept o ”parodie de scrutin”.

Preşedintele Patrice Talon, ales în aprilie 2016, este acuzat de derivă autoritară, într-o ţară

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prefectul USR de Timiș, abonat la contracte pe bani publici

    Paul Finta a devenit prefect al județului Timiș pe...

    Fiica lui Gaddafi pe primul într-un sondaj privind viitorul lider al Libiei

    Aisha, fiica fostului lider libian Muammar Gaddafi, s-a clasat...

    Rusia susține că nu există cazuri de ciumă in Irkutsk

    Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății...

    Oficial din Ministerul român al Energiei: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE

    România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate...

    Ruinele unei comunități înghițite de ape în timpul regimului comunist devin atracție turistică

    Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze...

    Articole relationate

    Categorii populare