Ambasadorul Federației Ruse în România, Vladimir Lipaev, a analizat într-un interviu acordat ieri TASS șansele de normalizare a relațiilor ruso-române, a dezvăluit obiectivele intensificării militarizării României și a vorbit despre condițiile dificile în care își desfășoară activitatea diplomații ruși în țară, ca și despre acuzațiile de implicare a Rusiei în alegerile de la noi. Pe de altă parte, Lipaev a data sigurări că Rusia nu are nicio intenție să atace țara noastră, întrebîndu-se, în acest caz, la ce-i trebuie României tancuri Abrams?, transmite Inpolitics.

Iată cele mai importante declarații:

– Rusia își propune menținerea unor relații normale, constructive, bazate pe beneficiu reciproc și pe luarea în considerare a intereselor naționale, cu toate statele. Totuși, această dorință trebuie să fie reciprocă. Pînă în prezent, partea română nu manifestă o astfel de dorință. Partea română urmează fără rezerve linia celor mai agresivi și mai puțin adecvați lideri ai UE și NATO, care continuă să se hrănească cu iluzia revanșei istorice și a provocării unei înfrîngeri strategice Rusiei. Este greu de înțeles ce beneficii practice concrete intenționează România să obțină din acest curs, dar aceasta este alegerea ei. Noi nu ne impunem nimănui ca parteneri.

– Tonul arogant, didactic față de țara noastră, pe care politicienii români și-l permit adesea, este inadecvat. Este naiv să se creadă că Rusia, cu teritoriul său imens și cu bogățiile naturale cu adevărat inepuizabile, ar fi mai interesată de reluarea cooperării decît însăși România.

– Occidentul, de-a lungul secolelor, s-a obișnuit atît de mult să-și construiască prosperitatea pe jaful colonial al altor popoare, încît nici măcar nu admite posibilitatea existenței sale într-o altă paradigmă, bazată pe egalitate și justiție. România aspiră să facă parte din această lume, poate sperînd că, la împărțirea economică a Ucrainei, îi va reveni și ei ceva ca premiu pentru loialitate.

– Nu este surprinzător, așadar, că în noua Strategie națională de apărare a României, adoptată în 2025, Rusia este menționată drept „principala sursă de amenințare”. Sunt acuzații fără temei că am dori să ne amestecăm în treburile interne, că am pune la cale planuri de capturare a teritoriilor țărilor NATO, fără să-și pună întrebarea simplă: de ce ne-ar trebui asta? În astfel de condiții, nu se poate vorbi despre o resetare a relațiilor. Cel puțin pînă cînd Bucureștiul nu va înceta să se orienteze după supraveghetorii de la Bruxelles, realizînd că aceștia nu-i doresc deloc binele. Alternative la încrederea oarbă în solidaritatea europeană și la calculul superficial pe „umbreluța” NATO nu sunt luate în considerare aici astăzi.

– Legăturile comerciale ruso-române se află la un nivel minim după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta este consecința sancțiunilor ilegale din punct de vedere al dreptului internațional adoptate de UE împotriva Rusiei, precum și a autointerdicției nechibzuite privind achiziționarea de hidrocarburi rusești. Totuși, România, la fel ca multe alte țări ale Uniunii Europene, în ciuda tuturor eforturilor, nu a reușit să renunțe complet la produsele rusești. Pe piața română continuă să intre în volume semnificative îngrășăminte minerale, fără de care este imposibilă desfășurarea normală a agriculturii. 

– Conform datelor Eurostat, în perioada ianuarie–noiembrie 2025, România s-a situat pe locul al treilea în Europa, după Polonia și Germania, printre importatorii de îngrășăminte din Rusia. Fluxul turiștilor ruși în România a fost întotdeauna relativ redus, iar în ultimii ani s-a diminuat substanțial. Acest lucru se datorează limitării legăturilor de transport, dificultăților artificiale create la obținerea vizelor și atmosferei generale de rusofobie care a cuprins Europa.

– Începînd din 2022, autoritățile române au întreprins o serie întreagă de acțiuni ostile menite să creeze în mod deliberat obstacole în funcționarea normală a misiunii diplomatice ruse. Au avut loc în mod repetat expulzări de diplomați ruși sub pretexte complet inventate și absurde, au fost introduse cote privind numărul de angajați, ceea ce a creat probleme inclusiv pentru menținerea în stare normală de exploatare a obiectivelor imobiliare diplomatice; a fost nevoit să-și înceteze activitatea Centrul Rus de Știință și Cultură, a fost închisă școala de pe lîngă ambasadă.

– A fost limitat accesul ambasadei și al angajaților noștri la servicii bancare complete, li s-a interzis deținerea de carduri bancare, au fost introduse restricții privind libera circulație în zona Schengen, nu sunt recunoscute documentele de călătorie rusești (pașapoarte) legal emise dacă nu conțin suport electronic biometric. Se exercită presiuni asupra furnizorilor de diverse servicii pentru a-i determina să înceteze cooperarea cu noi. Agențiilor de turism, de exemplu, li s-a recomandat să nu mai vîndă bilete de avion angajaților noștri (și, firește, au ascultat). Partea română întîrzie în mod regulat sau sabotează eliberarea vizelor.

– Astfel, avem de-a face cu o discriminare protocolară totală. Încă o dată subliniez că toate acestea se fac în mod intenționat, cu conștientizarea deplină a consecințelor. În același timp, diplomații români reacționează extrem de sensibil și prompt la orice acțiuni de răspuns din partea noastră.

– Conducerea română susține atitudinea belicoasă anti-rusă a aliaților săi din NATO, pledează pentru creșterea contingentului militar străin pe teritoriul său, menține cursul spre militarizarea țării. În același timp, este important de menționat că creșterea bruscă a cheltuielilor militare în următorii ani se va face pe seama împrumuturilor acordate de UE și SUA, ceea ce va pune inevitabil o povară pe generațiile viitoare de contribuabili români. Este vorba de participarea la mecanismul financiar SAFE al UE, prin care țara va primi peste 16 miliarde de euro, precum și de creditele SUA pentru achiziționarea de tehnică de luptă americană.

– Atrage atenția intenția de a cheltui 7,5 miliarde de dolari pe achiziționarea de tancuri americane „Abrams”. Este logic să ne întrebăm: de ce este nevoie de asta? Rusia nu a avut și nu are planuri de atac asupra României, și aici se înțelege asta, în general. Nu avem frontieră comună. Ce vor face cu aceste tancuri?

– Se conturează două răspunsuri posibile. Primul – se creează o rezervă pentru transfer rapid al acestei tehnici în Ucraina (adică așa-zișii aliați intenționează, la nevoie, să tragă România în conflict cu Rusia fără să-i ceară părerea), al doilea – este un fel de sprijin, probabil nu complet voluntar, pentru complexul militar-industrial american, un așa-zis „ajutor umanitar” din partea României bogate către Statele Unite sărace.

– Este evident că apartenența României la NATO, în realitate, nu o protejează, ci reprezintă doar o iluzie liniștitoare. Dimpotrivă, urmarea cursului aventurist al acestui bloc spre confruntare armată cu Rusia crește riscurile militaro-politice pentru țară și reprezintă principala amenințare la adresa securității sale. Românii ar trebui să-și dea seama că teritoriul lor este considerat de comandamentul alianței doar ca o zonă-tampon pe flancul său sud-estic în cazul unui război cu Rusia, precum și ca un cap de pod pentru lansarea unui atac preventiv, dezarmant asupra Rusiei. Soarta ulterioară a României nu-i preocupă pe strategii NATO.

– Faptul că Bucureștiul acordă sprijin militar regimului de la Kiev, pune la dispoziție infrastructura de transport pentru livrarea de mărfuri militare și pregătește militari ai Forțelor Armate Ucrainene nu este secret pentru nimeni. Recent, guvernul a anunțat că Ucrainei îi vor fi alocați încă 50 de milioane de dolari pentru achiziționarea de armament american. Volumul total și nomenclatura ajutorului militar nu sunt dezvăluite oficial din teama că acest lucru ar provoca nemulțumire în rîndul propriilor cetățeni din cauza cheltuielilor militare nejustificate în condițiile austerității severe și reducerii programelor sociale. Oricum ar fi, banii nu sunt cruțați pentru Ucraina în detrimentul intereselor propriei economii, contribuind astfel la prelungirea conflictului și la menținerea tensiunii geopolitice în regiunea Mării Negre.

– Totuși, aici se evită în mod înțelept trimiterea propriului contingent militar în Ucraina. Probabil se tem că acest lucru ar putea trezi asocieri nu tocmai dorite cu ocupația teritoriilor aparținînd actualei Ucraine de către trupele române în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

– Se pare că ciclul electoral din România s-a încheiat acum aproape un an, dar politicienii români încă nu se pot desprinde de această temă, ei încearcă cu o tenacitate care ar merita o mai bună întrebuințare să convingă publicul că Rusia ar fi intervenit în desfășurarea alegerilor.

– Poveștile care continuă să circule aici despre amestecul rusesc reprezintă un element al luptei politice interne și sunt destinate în primul rînd discreditării concurenților actualei puteri, asupra cărora este foarte comod să li se lipească eticheta de „agenți ai Kremlinului” în lipsa altor argumente în fața criticilor din partea lor. „Dovezile” prezentate ale amestecului rusesc sunt atît de ridicole și primitive încît nici nu merită discutate. Au existat însă promisiuni de a prezenta noi „dovezi mai convingătoare”. Adevărul este că termenele lor de prezentare sunt amînate constant, ceea ce este de înțeles: falsificarea faptelor nu este o treabă ușoară. (Traducere și adaptare B.T.I.)