Ambasadorul României la NATO: Ucraina va primi echipamente militare non-letale din România

România va intensifica cooperarea în domeniul apărării cu Ucraina și va dona echipamente militare non-letale guvernului de la Kiev, a declarat Stelian Stoian, ambasadorul României la NATO pentru corespondentul Ukrinform de la Bruxelles, relatează marți agenția pe site-ul său, transmite Agerpres.

„În prezent, este în curs o donație de echipamente militare non-letale către guvernul Ucrainei, detaliile acestei donații făcând obiectul consultărilor între România și Ucraina”, a declarat el.

Stoian a subliniat că România acordă o atenție specială dezvoltării unor relații de bună cooperare cu Ucraina în domeniul apărării, scrie Ukrinform.

Potrivit ambasadorului român, activitățile dedicate instruirii personalului militar au crescut atât cantitativ, cât și numeric în timpul lui 2015.

„Participarea forțelor armate ucrainene, împreună cu cele din România, la exerciții multinaționale, a contribuit la realizarea unui grad mai mare de interoperabilitate și la consolidarea relației noastre bilaterale”, a mai spus reprezentantul permanent al României la NATO, potrivit Ukrinform.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare