Home Actualitate Ambasadorul român la Budapesta a promis la MAE ungar că va lua...

Ambasadorul român la Budapesta a promis la MAE ungar că va lua atitudine împotriva „profanării” cimitirului din Valea Uzului. Ungaria: „Extremişti români au săpat printre mormintele eroilor decedaţi şi au organizat picnicuri”

0

Levente Magyar, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, s-a întâlnit cu ambasadorul României la Budapesta, care i-a promis că va lua atitudine împotriva evenimentelor de profanare de la cimitirul din Valea Uzului, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Într-o declaraţie dată miercuri presei publice, Levente Magyar a amintit că la sfârşitul săptămânii trecute, în cimitirul militar din Valea Uzului au avut loc noi evenimente “absolut ruşinoase”: extremişti români au săpat printre mormintele eroilor decedaţi şi au organizat picnicuri.

Comportamentul şi acţiunile extremiştilor români sunt incompatibile cu normele civilizaţiei, iar pentru Ungaria este inacceptabil ca autorităţile române să fie doar observatori pasivi ai unor astfel de evenimente ruşinoase, în ciuda faptului că în vară a fost pronunţată o sentinţă judecătorească definitivă în baza căreia crucile de beton amplasate ilegal trebuiau îndepărtate, a spus secretarul de stat maghiar.

Levente Magyar a relatat că a discutat marţi cu ambasadorul României la Budapesta despre modul în care cele două ţări ar putea gestiona această problemă într-un mod care să aducă linişte şi să o facă pe termen lung, şi că au ajuns la concluzia că autorităţile competente ar trebui să cadă de acord asupra unei strategii de rezolvare pe termen lung.

În relaţiile bilaterale, aceasta este o rană deschisă, deşi Ungaria ar prefera să se concentreze – împreună cu prietenii săi români – mai degrabă asupra modului în care ar putea conecta mai bine cele două state, prin drumuri rutiere şi linii de cale ferată, respectiv asupra sprijinirii aderării României la Spaţiul Schengen, a spus oficialul ungar.

În acelaşi timp, acest caz nu numai că este nociv din punct de vedere al relaţiilor bilaterale, ci calcă în picioare şi valori umane de bază, a adăugat Levente Magyar.

Ad

Exit mobile version