spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-3.3 C
București

Ambasadorul Germaniei se plânge de „discreditarea rolului minorităţii germane în această Românie comună”

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a declarat, sâmbătă, că în contextul politic actual, unele forţe din ţara noastră continuă să considere oportună „discreditarea rolului minorităţii germane în această Românie comună”.

Diplomatul a precizat însă că este vorba de „voci individuale” care nu reprezintă opinia majorităţii populaţiei, transmite Agerpres.

Declarațiile ambasadorului au loc în contextul înmulțirii atacurilor liderilor PSD la adresa președintelui Klaus Iohannis, asociat în declarații sau fotografii trucate cu nazismul.

„Pe tot parcursul anului trecut, dar, desigur, în special la 1 decembrie, am sărbătorit împreună 100 de ani de la formarea României moderne. Anul acesta, aniversăm în mod deosebit 100 de ani de la adeziunea unor comunităţi etnice şi minorităţi la noul stat. Votul germanilor din Bucovina, din noiembrie 1918, a fost urmat, la 8 ianuarie 1919, de Adunarea Saşilor de la Mediaş, apoi de adeziunile germanilor din Basarabia şi ale şvabilor bănăţeni. Acestea reprezintă evenimente de amploare, festive şi pline de simboluri în istoria noului stat. În orice condiţii. Însă, în contextul politic actual, în care unele forţe din ţară continuă să considere oportună discreditarea rolului minorităţii germane în această Românie comună, aceste evenimente sunt mai relevante decât oricând”, a spus diplomatul german, la simpozionul „Hotărârea de Adeziune a Saşilor la Unirea cu România la 100 de ani”, organizat la Mediaş.

Potrivit ambasadorului, în cazul minorităţii germane, prin actul de acum un secol, se poate vorbi despre aderare şi incluziune în noul stat modern român sau chiar de alipire din proprie voinţă.

„Dacă nu apărăm astăzi acest spirit, cu toată convingerea, în faţa vocilor menţionate anterior, care s-au manifestat în mod defăimător chiar recent – atunci când? Sunt foarte recunoscător că foarte mulţi s-au exprimat împotriva acestor defăimări – printre aceştia, cu precădere, reprezentanţii comunităţilor evreieşti. Iar în urma eforturilor noastre comune, şi politicieni români de rang înalt! Numai că acest cuvânt dat trebuie să fie şi ţinut”, a subliniat Cord Meier-Klodt.

În ultimele luni, mai mulți reprezentanți PSD, inclusiv liderul partidului, Liviu Dragnea, au făcut o serie de afirmații considerate deplasate și jignitoare prin care îl comparau pe președintele Klaus Iohannis cu Hitler sau încercau să susțină că FDGR este urmașa unei organizații naziste.

Procurorii din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat luni din oficiu în cazul consilierului județean Constantin Guguianu (PSD) care a postat pe Facebook fotografii trucate cu președintele Iohannis în haine militare naziste, potrivit unui comunicat al instituției.

Mai mulți lideri PSD, între care Liviu Marian Pop, fostul ministru al educației, Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă și Olguța Vasilescu, fost ministru al muncii l-au asociat pe Klaus Iohannis cu naziștii în poze trucate sau afirmații insultătoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Facturile la gaze cu 30% mai mari in ianuarie

    Facturile la gaze vor fi cu până la 30%...

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Articole relationate

    Categorii populare