Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, a fost surprins în dimineața zilei de luni la Ambasada României de la Chișinău, la câteva zile după declarațiile sale privind limba și identitatea Republicii Moldova, care au stârnit reacții critice în spațiul public.
Informația a fost publicată de canalul de Telegram „Radar Politic”, care susține că automobilul Ambasadei Germaniei, având arborat steagul oficial pe capotă, a intrat în curtea Ambasadei României în jurul orei 10:00.
Până în prezent, Ambasada Germaniei și Ambasada României nu au oferit informații oficiale despre scopul vizitei.
Amintim că ambasadorul Germaniei la Chișinău a provocat un val de reacții după declarațiile făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, unde a comentat subiectul identității și al unei eventuale reunificări dintre Republica Moldova și România.
Referindu-se la afirmația că Republica Moldova și România împărtășesc aceeași limbă și aceeași moștenire culturală, Hubert Knirsch a declarat:
„Eu aș pune sub semnul întrebării ceea ce ați spus despre Republica Moldova, că avem aceeași limbă, avem aceeași religie ca și România. Dacă vorbim despre valorile europene, despre valorile individuale, atunci sunt oameni care gândesc la fel că avem aceeași limbă, dar alții poate gândesc altfel, că avem două limbi sau religii diferite.”
El a admis ulterior că a avut o exprimare neclară.
