Home Analize Ambasada americană la Beirut către americani: Luați orice bilet de avion și...

Ambasada americană la Beirut către americani: Luați orice bilet de avion și plecați

0

Ambasada Statelor Unite la Beirut le-a cerut sâmbătă tuturor cetăţenilor americani să plece din Liban „cu orice bilet de avion disponibil”, informează AFP.

Un comunicat publicat pe pagina de internet al reprezentanţei diplomatice precizează că mai multe companii aeriene şi-au suspendat sau anulat zborurile de pe aeroportul internaţional Rafic Hariri din Beirut, dar „sunt disponibile în continuare opţiuni comerciale de transport”.

Ambasada le recomandă tuturor celor care doresc să părăsească Libanul să rezerve orice bilet disponibil, chiar dacă cursa respectivă nu pleacă imediat sau nu reprezintă prima lor opţiune privind traseul.

Cei care nu dispun de fonduri pentru repatriere se pot adresa ambasadei, iar cei care doresc să rămână în Liban trebuie să îşi facă planuri pentru situaţii de urgenţă şi adăpostirea pe loc pe o perioadă mai lungă.

Ambasada reaminteşte că asistenţa militară pentru evacuarea civililor din străinătate este neobişnuită şi îi avertizează pe cetăţenii americani că nu trebuie să conteze pe guvernul SUA pentru asistenţă la plecare sau evacuare în caz de criză şi că ar putea fi nevoiţi să îşi lase în urmă familia extinsă sau animalele de companie.

AFP menţionează că anunţul a fost făcut în contextul temerilor tot mai mari privind un război total între Israel şi gruparea libaneză Hezbollah.

Ad

Exit mobile version