Home Analize Amânarea acordării voucherelor de vacanţă: Birocraţia de stat sufocă din nou turismul românesc

Amânarea acordării voucherelor de vacanţă: Birocraţia de stat sufocă din nou turismul românesc

0

Amânarea acordării voucherelor de vacanţă sabotează programul „Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc, iar asta arată faptul că birocraţia de stat sufocă din nou turismul românesc, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) conform Agerpres.

„Voucherele de vacanţă au avut impact deosebit de favorabil la implementare şi dezastruos la renunţare, în 2021. Am fost entuziaşti la reluarea programului, cu garanţia derulării pe mai mulţi ani. Iar acum avem cadrul legal, avem bugete alocate, dar ne împiedicăm în birocraţie. Şi cei care suferă sunt tot angajaţii, care nu pot profita acum de ofertele variate şi de reducerile de early booking, la care nu vor mai avea acces peste două-trei luni. Cei mai mulţi români îşi planifică vacanţele acum, nu peste două-trei luni”, a atras atenţia Dumitru Luca, preşedintele ANAT, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Conform patronatelor din turism, sumele aferente voucherelor de vacanţă ar fi trebuit încărcate pe cardurile angajaţilor până la ora actuală, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„Cu toţii ştim că acordarea voucherelor de vacanţă pentru 2022 a fost aprobată la finele anului precedent, printr-un efort al întregii industrii turistice, iar Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a avut un rol important în aceste demersuri, ca membru al Alianţei pentru Turism (APT). Din păcate, deşi nu există nicio problemă din punct de vedere al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii, procedura nu este încă implementată! Sumele aferente voucherelor de vacanţă ar fi trebuit încărcate pe cardurile angajaţilor până la ora actuală, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Exact în această perioadă se derulează campania de ‘Înscrieri timpurii’ pentru litoralul românesc, prelungită până la 31 martie. Orice zi care trece reprezintă un dezavantaj atât pentru angajaţi, care nu mai pot beneficia de ofertele speciale din această perioadă şi ar fi dorit să achiziţioneze pachete turistice cu vouchere de vacanţă, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri”, menţionează ANAT.

Reprezentanţii ANAT punctează faptul că ţări cu tradiţie turistică, precum Elveţia şi Franţa, acordă vouchere de vacanţă de zeci de ani, în timp ce altele, cum ar fi Cehia, au anunţat că doresc să implementeze un astfel de program pentru revigorarea turismului intern şi refacerea forţei de muncă.

„Voucherele de vacanţă asigură în mare parte supravieţuirea şi dezvoltarea turismului intern, precum şi pregătirea turismului pentru incoming. 25-30% dintre vânzările agenţiilor de turism specializate pe turism intern sunt asigurate de voucherele de vacanţă”, susţine sursa citată.

În viziunea ANAT, se observă o nesincronizare între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, în condiţiile în care niciuna dintre aceste instituţii nu îşi asumă întârzierea implementării voucherelor de vacanţă. În acest context, organizaţia solicită acordarea de urgenţă a acestor mari beneficii pentru angajaţi şi pentru turismul românesc.

Guvernul României a adoptat, pe data de 17 decembrie 2021, Ordonanţa de Urgenţă nr. 131 privind modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, care prevede acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

Ad

Exit mobile version