Home Dezvaluiri AM AVUT DREPTATE: Portocalele SRI ale Anacondei

AM AVUT DREPTATE: Portocalele SRI ale Anacondei

0

Am avut dreptate! 

CITIȚI ȘI: Portocalele Anacondei din Republica SRI de la Ploiești

INVESTIGAȚIE INCISIV DE PRAHOVA SI  FLUX 24 

11 MAI 2017

Spune, spune moş bătrân, spune caii când se fură?

„Noaptea pe fulgerătură, atuncea caii se fură“.

La SRI se joacă, de regulă, poker. Cu cinci aşi, că altfel e greu să trişezi. Dacă nu ai asul în plus, poţi juca şi la cacealma. Pierzi, câştigi, se cheamă că eşti acceptat, totuşi, la masa de joc, chiar dacă nu eşti “în cărţi”. Fiecare speră ca, într-o zi, să-i vină şi lui rândul. Ghinioniştii ies la pensie şi nu-şi văd visul cu ochii.

Când, însă, mizele sunt mai mari (cum este, de exemplu, cea de ocupare a funcţiei de LIO la SRI Prahova), se organizează câte o partidă de bridge, joc de atu şi de levată. Asta pentru că bridge-ul este extrem de complex şi frumuseţea lui devine din ce în ce mai evidentă, pe măsură ce constaţi că donele sînt irepetabile, iar tehnicile de joc pot fi dezvoltate la infinit. E compus din licitaţie – adesea convenţională, în jargon specific, în care se decide un contract pe baza unui schimb codificat de informaţii între parteneri – şi jocul de levată, în care axa cîştigătoare a contractului trebuie să-l realizeze. Fiindcă se joacă în patru – o axă compusă din doi parteneri împotriva celorlalţi –, bridge-ul are o importantă componentă psihologică. E net superior în complexitate tuturor celorlalte jocuri de cărţi, din mai multe puncte de vedere. Norocul nu joacă aproape nici un rol, poţi cîştiga la fel de bine cu cărţi proaste.

Aşa şi cu varianta de bridge jucată la concursurile SRI pentru ocuparea unei funcţii de conducere: norocul nu are nicio importanţă, aşişderea cunoştinţele teoretice şi practice ori experienţa. De caracter, nu mai vorbim, trebuie să joci pătimaş şi fără scrupule. Îţi trebuie o “pilă” puternică şi să fi făcut „servicii” cuiva sus-pus (de exemplu să-ţi lucrezi contrainformativ, la ordin, nişte colegi despre care să debitezi tot felul de inepţii; prietenii ştiu pe cine!). Succesul este asigurat! Local, observăm că se preferă sistemul de „Treflă albastră” (cum e şi situaţia de la Prahova) şi se joacă, aparent, sans atu.

„Mâna moartă” are, şi ea, un rol esenţial. De aici încolo nu mai seamănă cu bridge-ul, ci cu un joc trişat pe care, culmea, cam toţi îl ştiu de la început. Pentru ocuparea funcţiei de LIO la SRI Prahova, avem, de fapt, chiar mai multe „mâini moarte”, deplin conştiente că sunt decedate. Una este col. Croitoru Daniel. S-a dumirit cu greu, crezând că el este alesul. Acum, cand a căzut şi capul lui Moţoc (Iancu Sabin), şansele sunt nule. Dar el joacă, în continuare, ca figurant în această piesă grotescă.

De fapt, el este „iepurele” viitorului deja câştigător al „concursului” profesional, ales încă dinainte să înceapă cursa: lt. col. Neculăiţă Dragoş. Cu un pedigree frumos, cu tată fost pădurar şi apoi proprietar de gater, acesta a avansat, sigur şi ferm, de la ofiţer de execuţie pe W la funcţia de şef de birou A, învingându-l pe bătrânul jaguar Adrian Petrache (un anonim pentru Direcţia „E”) şi, apoi, a fost impus în funcţia de şef Sector A pe baza relaţiilor de amiciţie profesională cu ex-procurorul Zdreanţă, Negulescu Mircea (cu care a făcut tandem la nişte percheziţii grobiene), dar şi cu propulsia dată de un locţiitor al unităţii centrale (responsabil cu problematica protecţiei fondului forestier şi cinegetic), cu conexiuni în zona Izvoarele-Homorâciu de unde „catindatul” este originar şi unde tatăl său a fost pădurar şi proprietar de gater (wwwjurnalul.ro ANUNTURI, joi 24 septembrie 2015, pagina 15).

Despre cârdăşia cu Negulescu, citiţi http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/dovada-colabor-rii-str-nse-dintre-sri-i-dna-415992

Despre păduri defrişate citiţi http://www.observatorulph.ro/viata-prahovei/58547-prahova-defrisata-cate-hectare-de-padure-dispar-in-fiecare-ora şi http://www.max-media.ro/scrisoarea-unor-politisti-prahoveni-care-vor-sa-ramana-anonimi-agita-apele-in-judet-acuzatii-grave-pentru-sefii-din-ipj-prahova.html

Absolvent promoţia 2001 al Academiei de Poliţie, clasa care a şcolarizat pentru SRI, Drăgoşelu a făcut, mai acum câţiva anişori, împreună cu ofiţerul BCCO, comisarul şef Florin (Bebe) Vlădan, o excursie în Bulgaria. Lui Neculăiţă i s-a furat superbul autoturim BMW, nou, nouţ, asigurat cu câteva zile înainte, valoarea acestuia fiind de vreo 50.000 de coco (DON, DON, să-nălţăm!). De unde atâţia bani la un bugetar, care în familie are un şofer, o învăţătoare etc.? Gurile rele susţin că „furtul” a fost la pont, proprietarul nedeţinând nici măcar al doilea rând de chei, care, probabil, era chiar la hoţi. Oricum, tărăşenia cu aşa-zisul furt şi încasarea asigurării s-a muşamalizat pe la tovarăşul George Dămureanu de la Direcţia „E” cu care, de asemenea, a fost coleg.

Despre Vlădan citiţi aici http://www.telegrama.ro/eveniment/item/10007-viorel-dosaru-si-cristi-manea-cercetati-de-parchetul-de-pe-langa-curtea-de-apel-ploiesti.html

Pescar înrăit (poziţia 397 pe lista AJVPS Prahova), dar în ape tulburi, va reuţi, nu ne îndoim, să treacă cu brio şi de acest dificil concurs complex de accedere într-o funcţie superioară în conducerea SRI Prahova.

INVESTIGAȚIE INCISIV DE PRAHOVA SI  FLUX 24 

11 MAI 2017

Ad

Exit mobile version