de dr. Alex Todericiu, www.export-club.ro
De regulă se pleacă de la o premisă eronată atunci când – în relatăriile presei române despre indexarea alocației din partea Republicii Austria – se discută doar de “drepturile copilului”, întrucât este vorba despre două drepturi… diferite!
L-am rugat pe domnul avocat Milorad Erdelean (foto), cetățean român, născut pe data de 05.12.1987, membru al Baroului din Viena, titular al Cabinetului individual de avocatură Mag. Milorad Erdelean din Schwertgasse 3, sectorul 1 din Viena, specializat în Dreptul Familiei, Drept Penal, Drept Comercial și Civil, să ne explice diferența.
„În Austria, vorbim despre ‚die Familienbeihilfe‘ (alocația familială) – reglementată în Familienlastenausgleichsgesetz 1967, § 2 (în traducere liberă: Legea compensării poverilor familiei) – a cărei titular este părintele, pe când în România ne referim la o alocație de stat pentru copii, a cărei titular este copilul (Legea 61/1993, actualizată 2018, art. 3, alin. 2). Așadar în Austria avem un drept al persoanei care are copii în întreținere, pe când în România vorbim despre un drept al copilului. Definiția alocației familiale din Austria Dreptul la alocație familială se acordă persoanelor care au reședința sau șederea principală pe teritoriul Austriei pentru: copii minori, până la vârsta de 18 ani, copii majori, până la vârsta de 24 de ani (în anumite condiții, de exemplu în cazul în care copilul major este înscris la studii superioare sau la o școală profesională, atâta timp cât studiul/școala sunt practicate cu seriozitate), copii majori, până la vârsta de 25 de ani, în cazul existenței unui handicap.
Dreptul la alocație familială este astfel deținut de o persoană (părinte, tutore, etc.) din a cărui domiciliu face parte copilul. O persoană deține acest drept la alocație familială, chiar dacă copilul nu are același domiciliu, dacă suportă cea mai mare parte a costurilor copilului și nici o altă persoană nu are acest drept. Persoanele care au în grijă copii au dreptul la alocații familiale numai dacă își desfășoară activitățile zilnice pe teritoriul Austriei. Așadar persoana, cu domiciliul în Austria, în a cărui reședința locuiește copilul, are acest drept în oricare caz. În cazul în care copilul nu locuiește cu persoana care are reședința în Austria (de exemplu, copilul locuiește în altă țara), persoana are dreptul la alocație atunci când nimeni altcineva (de exemplu, celălalt părinte) nu are acest drept. Definiția alocației de stat pentru copii în România Alocaţia de stat pentru copii se instituie ca o formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii, toţi copiii în vârstă de până la 18 ani. Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora. Tinerii care au împlinit 18 ani și repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este astfel doar copilul. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie – rezidenţi, în condiţiile legii în România, însă doar dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Persoanele cărora li se face plata alocaţiei de stat pentru copii sunt obligate să comunice orice schimbare în privinţa componenţei familiei sau a domiciliului/reşedinţei care ar putea determina încetarea sau modificarea acordării drepturilor de alocaţie de stat pentru copii, în termen de cel mult 15 zile de la apariţia acesteia, inclusiv situaţia în care cetăţenii români îşi stabilesc rezidenţa în altă ţară împreună cu copiii lor.
Așadar, în Romania spre deosebire de Austria, alocația este un drept al copilului, care se pierde când minorul nu mai locuiește în Romania. În Austria alocatia este un ajutor social pentru persoana care întreține copilul, o compensare pentru costurile suplimentare care apar odată cu nașterea copilului. În ambele țări, dreptul la alocație este astfel sensibil diferit legat de reședința titularului.
Lipsa de reciprocitate
Se poate invoca faptul că nu există ‚reciprocitate‘ între cele două țări. Austria acordă alocație atunci când copiii nu locuiesc pe teritoriul țării, în schimb România leagă acest drept de reședința copilului în România.
În cazul în care un părinte cu cetățenie austriacă ar lucra în România (care își plătește dările la stat în România și contribuie astfel la sistemul social românesc) iar copilul minor ar locui, să zicem, în Austria, copilul nu ar primi alocație în România dar ar putea primi ‚Familienbeihilfe‘ în Austria, dacă ar locui cu un ascendent (de exemplu, cu bunicii). Prin urmare, în acest scenariu, povara ar cădea din nou pe spinarea statului austriac, deși părintele (austriac) ar lucra în Romania și astfel contribuie la sistemul social din această țară.“
L-am întrebat în continuare pe avocatul Erdelean dacă crede că este justificată legal inițiativa guvernului federal austriac de a limita cuantumul alocației pentru copii, plătit minorilor nerezidenți alături de parinți în Austria?
„Austria nu a decis ‚limitarea‘ alocației ci ‚indexarea‘ ei, respectiv adaptarea alocației familiale la costul de trai din țara în care copilul își are reședința. Acest aspect este relevant, deoarece ‚limitarea‘ alocației ar fi fost discriminatorie în orice circumstanță. Având în vedere că în Parlamentul austriac s-a decis ‚indexarea‘ alocației, se poate ajunge și la o situație în care un parinte care lucreaza în Austria poate primi o alocație mai mare, dacă copilul locuiește într-o țară unde costul de trai este mai mare decât cel din Austria.
Alocația în Austria se plătește din ‚Familienlastenausgleichsfond‘ (Fondul pentru compensarea poverilor familiei). Acest fond se alimentează din plata de către angajatori a unei contribuții de 3,9% din salariul brut al fiecărui angajat din Austria. Prin urmare, un cetățean străin care lucreaza în Austria contribuie (este adevărat indirect, intrucat aceasta suma este platita de angajator!) cu 3,9% la acest fond.
În cazul în care o persoană angajată în Austria are copii cu domiciliul într-o altă țară cu putere de cumpărare mai mică, ea beneficiază (după noua lege) de o ‚Familienbeihilfe‘ redusă, deși ea a contribuit cu același procentaj la acest fond ca și cei care au copii cu domiciliul în Austria. În consecință, s-ar ajunge astfel la o posibilă discriminare a acestor persoane (parintii ai caror copii au domiciliul in Austria sunt discriminati fata de parintii ai caror copii au domiciliul in estul Europei, intrucat primesc o alocatie mai mica) și s-ar încălca libertatea de mișcare a angajatilor (este ingreunata si descurajata libertatea de miscare a angajatului ai carui copii locuiesc intr-o tara cu putere de cumparare mai mica). Mai mult, conform art. 67 al Ordonanței Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene Nr. 883/2004 pentru coordonarea sistemelor de siguranta sociala, o ‚persoană are dreptul la prestații familiale în conformitate cu statul membru în cauză, inclusiv pentru membrii de familie care locuiesc într-un alt stat membru, ca și când ar fi avut reședința în acel stat membru‘.“
Ce argumente aduce guvernul federal al Austriei pentru indexarea alocației?
„Austria plătește anual peste 250 milioane de euro alocații pentru copiii care nu locuiesc în această țară și se află pe locul 1 în Europa la acest ajutor social. În Austria, alocatia este înțeleasă ca o ‚zweckgebundene Leistung‘ (o plată specifică) care are ca scop ajutarea familiei pentru cheltuielile concrete cu copilul (mâncare, haine, rechizite școlare, etc). Aceasta este destinată să permită părintelui să nu achiziționeze o parte din bunurile și serviciile care sunt relevante pentru menținerea obligațiilor sale de întreținere din resurse proprii, ci cu sprijinul statului. Așadar se face un soi de ‚dreptate‘ pentru anumiți părinți, față de persoanele care nu au copii și astfel nici respectivele cheltuieli suplimentare. Alocația este calculată conform costurilor concrete ale vieții și puterii de cumpărare din Austria și nu este o contribuție nominală.
Un copil ce locuiește în altă țară are alte costuri ale vieții. Prin urmare, nivelul alocației familiale ar trebui măsurat de la o țară la alta pe baza puterii de cumpărare, indicate în statistici. Părinții ai căror copii locuiesc într-o țară cu putere de cumpărare mai mică ar fi avantajați, întrucât cu aceeași alocație (ca și copiii din Austria) pot acoperi cheltuieli mai mari.
Fondul pentru alocație este alimentat printr-o contribuție a angajatorului, și nu a angajatului, în consecință, angajatul nu ar fi discriminat deoarece nu el este adresatul acestei contribuții! Argumentele guvernului federal din Austria par a fi relevante. Rămâne de văzut cum va decide Curtea Europeana a Justiției, dacă va fi apelată.“
Care ar fi părerea dumneavoastră personală despre rezolvarea chestiunii arzătoare a alocației după modificarea legislativă austriacă?
„Eu cred că România va avea caștig de cauză în fața Curții Europene a Justiției. Până în prezent, Curtea Europeana a Justitiei a respins orice tentativă de a lega plata contribuției (îndreptățite!) de reședința beneficiarului (relevanta este în acest sens decizia Pinna I 41/84, 15.01.1986 in care Franța a încercat să limiteze alocația pentru un părinte al cărui copil locuia în Italia). Chiar dacă alocația în Austria este calculată (teoretic!) în functie de puterea de cumpărare, aceasta bază de calcul nu este reglementata iîn lege (vezi Familienlastenausgleichsgesetz). În lege, găsim doar cuantumul sumei care se plătește pentru copil. Mai mult, art. 67 al Ordonanței Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene Nr. 883/2004 pentru coordonarea sistemelor de siguranță socială specifică clar că o persoană are dreptul la prestatii familiale ca și cum familia ar avea reședința în același stat membru.
Nici unul din argumentele guvernului federal din Austria nu convinge în acest caz (in special al Ordonantei Nr. 883/2004): dacă invocăm costurile mai mici din alte țări, ajungem să pedepsim și un cetățean al UE care… dorește să facă cumpărături în altă țară. Cum rămâne atunci cu parinții care, de exemplu, locuiesc în Austria, să zicem ‚mai aproape‘ de graniță și își fac cumpărăturile în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, etc.? Ce facem și cu cei care comanda produse pe internet din țările ‚mai sarace‘, eventual din estul UE? Va fi valabilă aceasta indexare și pentru aceste persoane?“
Pledează Guvernul federal al Austriei pentru reunificarea familiilor în Austria?
„În cazul în care copilul se alătură familiei în Austria, familia (respectiv unul dintre părinți) primește o alocație completă, respectiv neindexată, atâta timp cât copilul are reședința sa principală în Austria. Pe langa alocația familială, aceasta beneficiază de ‚Kinderbetreuungsgeld‘ (ajutor de stat pentru părintele care se află în concediu de maternitate/paternitate, care poate ajunge până la 80% din ultimul salariu) precum și numeroase avantaje fiscale (care duc la reducerea impozitului pe venit), reduceri pentru creșă și grădiniță, reduceri pentru transportul către și de la școală, ajutoare pentru familii cu venit redus (se reduc costurile mâncării la grădiniță, la școală, se reduc costurile cu achiziționarea de rechizite și cărți, etc).“
