Home highlight Alina Mungiu despre cei care nu vor refugiați în România: PROȘTI

Alina Mungiu despre cei care nu vor refugiați în România: PROȘTI

0

Alina Mungiu Pippidi a scris pentru româniacurată.ro un editorial în care aduce în discuție tema refugiaților și povestește că provine dintr-o familie care „a venit în Regat ca refugiată”.

Ea este de părere că „războiul civil din Siria a dezrădăcinat până acum 11 milioane de oameni”, iar faptul refuzul unor țări de a primi refugiați nu este fondat.

„Se invocă mari temeri identitare, de îți vine să crezi că o să le fure cineva pe Sfânta Paraschiva sau tirajele neepuizate din Dan Puric. Că așa vezi că prostia și neînțelegerea nu vin de la Dumnezeu, ci de la oameni”, scrie Pippidi care amintește că „nu generozitatea lipsește țărilor mai bogate” pentru că oamenii din Germania „sunt altfel, au învățat ceva din trecutul lor”.

„Generozitatea vine mai ușor când ești bogat, de acord. Dar având în vedere istoria familiilor noastre, în trecut și azi, e dezamăgitor cum ne purtăm pentru câteva mii de oameni. Când s-au deschis granițele Schengen am trimis peste frontiere două milioane de migranți economici, pe care nu-i aștepta deportarea dacă rămâneau acasă”, continuă politologul.

„Țara noastră pierde ocazia de a arăta că poate da înapoi ceva din ce primește. Consilieri slabi, lideri de opinie analfabeți civilizațional și conducători politici care nu există decât în ședințe foto ne fac să arătăm foarte rău zilele astea. Mă consolez cu Angela Merkel: dacă nu mă mutam în Germania nu știu dacă ajungeam să trăiesc sub guvernarea cuiva de care să nu-mi fie rușine, dimpotrivă. Gândiți-vă numai la satele sașilor care stau goale și în paragină în Transilvania și la marile pârloage care încă mai stau nelucrate în țara noastră, părăsită de atâția români, înainte să refuzați intrarea unor oameni care își riscă viața dacă rămân la ei acasă. Că restul l-au pierdut deja, demult”, încheie Alina Mungiu Pippidi.

Ad

Exit mobile version