Home Analize Alina Bica vrea 2 milioane de euro de la Kovesi

Alina Bica vrea 2 milioane de euro de la Kovesi

0

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat că a depus o plângere pe numele Laurei Codruţa Kovesi pentru că a fost arestată într-un dosar în care a fost achitată, subliniind că se constituie parte civilă şi îi cere fostei şefe DNA, dar şi unui procuror din Direcţie, daune de două milioane de euro, transmite Mediafax.

„Această plângere nu are legătură cu procesul de selecţie în care doamna Kovesi se află în raport cu Parlamentul European. Prima plângerea a fost formulată în iunie 2018. La vremea respectiv, prin urmare doamna Kovesi nu anunţase nicio intenţie legată de o candidatură. Eu am formulat acea plângere atunci deoarece în dosarul penal cu pricina am fost arestată nelegal 80 de zile, la finalul procesului am fost declarată nevinovată. Plângerea mea s-a întemeiat pe trei aspecte. Declaraţia domnului Simu, dată în apel în faţa judecătorilor în care a explicat cum a fost scos de domnul (Gheorghe, n.r.) Popovici şi a fost obligat să mintă în ceea ce mă priveşte. Declaraţiile lui Mihăilescu, Şerban Pop, şi un raport în care Inspecţia Judiciară spune că în raport cu acel dosar m-am comportat corect”, a declarat fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, la Antena3.

Alina Bica consideră că arestarea ei are la bază faptul că a instrumentat un dosar la DIICOT în care era vizat fratele Laurei Codruţa Kovesi.

„Cred că acest aspect a fost determinant. În octombrie, noiembrie 2012, când mi-a fost repartizat acest dosar, au fost nume care mi-au spus că e un ghinion şi nu şi-ar dori să fie în locul meu. După ce am fost numită ca procuror-şef al DIICOT a existat o soluţie ca să fie declinat dosarul către DNA şi mi-aduc aminte că am refuzat să fac acest lucru, deoarece am crezut că e o stare de incompatibilitate. Nu am crezut că doamna Kovesi poate fi neutră în legătură cu fratele ei. Din ce am citit în presă, am înţeles că acest dosar a fost declinat la DNA şi închis”, a mai spus Alina Bica.

Alina Bica a declarat că tot ceea ce i s-a întâmplat în Europa a fost ca urmare a unor declaraţii susţinute în faţa Comisiei SRI, lăsând să se înţeleagă şi că a fost victima unei agresiuni. Bica mai spune că Florian Coldea i-a spus să decline dosarul fratelui lui Kovesi de la DIICOT la DNA.

„Am simţit o ostilitate crescândă în ceea ce o priveşte pe doamna Kovesi. Lucrurile acestea s-au accentuat coroborate cu o lipsă de cooperare cu ceea ce a însemnat domnul Coldea (Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, n.r.) la SRI. M-am aflat prinsă în două focuri, pe de o parte doamna Kovesi, pe de alta domnul Coldea, urmare a refuzului meu de a cooperare în termenii doriţi de dumnealui. Discuţia s-a purtat la sediul general al SRI cu domnul Coldea. Acest dosar (dosarul care îl viza pe fratele lui Kovesi, n.r.), înainte de a îmi parveni cuprindeau nişte aspecte ce ţineau de mandate de siguranţă naţională. Da (în biroul lui Coldea n.r.), la o discuţie operativă. Mi-a sugerat că ar trebui să verific competenţa DIICOT şi să iau decizia de declinare a dosarului”, a declarat Alina Bica la Antena3.

Totodată, fosta şefă a DIICOT a mai spus că dosarul în care era vizat fratele Laurei Codruţa Kovesi, Sergiu Lascu, a fost clasat, după ce a fost declinat de la DIICOT, la DNA, aspect pe care l-a citit în presă. Bica a mai spus că, dacă acest dosar ar fi redeschis, fratele Laurei Codruţa Kovesi ar putea răspunde pentru fapte penale: „Sunt sigură de lucrul acesta nu numai în ceea ce îl priveşte pe dumnealui, dar şi celelalte persoane cercetate în acea cauză”.

Este vorba despre dosarul Transgaz, deschis în anul 2014.

Alina Bica a mai spus că se teme chiar şi în Costa Rica: „Ceea ce am păţit eu în Europa a fost ca urmare a unor declaraţii făcute în faţa comisiei SRI. Eu nu cred în coincidenţe. Eu am detaliat aspectele vizând situaţia mea în faţa Înaltei Curţi şi a autorităţilor din Costa Rica. Să fii obiectul unei agresiuni nu este un lucru bun şi sincer nu doresc să detaliez”.

Magistraţii instanţei supreme au decis să suspende, în luna decembrie 2018, pentru fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, pedeapsa de 4 ani cu executare, după ce avocaţii acesteia au formulat contestaţii faţă de formarea completurilor de 5 judecători. Alina Bica se afla în detenţie în închisoarea din Costa Rica. Ulterior, aceasta a fost eliberată, dar şi Elena Udrea, care se află, de asemenea, în acelaşi stat.

Totodată, într-un alt dosar, Alina Bica a fost achitată.

Ad

Exit mobile version