Home Analize Aliatul ceh al lui Cioloș, inculpat

Aliatul ceh al lui Cioloș, inculpat

0

Parchetul ceh a anunţat luni că l-a inculpat pe fostul premier Andrej Babis într-un dosar de fraudă cu subvenţii europene privind proprietatea sa agricolă, relatează AFP.

Partidul lui Babis face parte din Renew Europe.

Poliţia cehă susţine că în 2007 Andrej Babis, numărul cinci pe lista celor mai bogaţi cehi şi presupus candidat la alegerile prezidenţiale de anul trecut, şi-a scos ferma „Cuib de barză” din holdingul Agrofert (industrie alimentară, chimie şi media) pentru a obţine o subvenţie europeană de două milioane de euro rezervată IMM-urilor.

Miliardarul de 67 de ani, care prezidează mişcarea populistă centristă ANO, a negat comiterea vreunei ilegalităţi, considerând că acuzaţiile la adresa sa au un motiv politic.

„Procurorul Republicii (…) a inculpat două persoane în dosarul numit de media ‘afacerea Cuibul de barză’ „, a declarat Ales Cimbala, purtător de cuvânt al parchetului de la Praga, într-un comunicat.

El a adăugat că unul dintre suspecţi „a comis delictul de fraudă la subvenţii şi de atingere la interesele financiare ale Uniunii Europene”, în timp ce celălalt i-a fost complice.

Omul de afaceri a trebuit să renunţe la putere anul trecut după alegerile legislative, câştigate de o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide condusă de actualul prim-ministru Petr Fiala.

El a devenit deputat, dar Parlamentul i-a ridicat imunitatea la începutul lunii martie, pentru a permite inculparea sa.

Ad

Exit mobile version