Începând cu data de 11 iunie 2017, cetățenii Ucrainei, titulari de pașapoarte biometrice, pot intra în UE și ramâne pe teritoriul Uniunii Europene fără a avea obligația de a deține viză, pentru șederi a caror durată totală nu depașește 90 de zile, în cursul oricarei perioade de 180 de zile.
Poliția de Frontieră Română se așteaptă la un flux mai mare de cetățeni care vor dori să traverseze frontiera ucraineano-română, dar și prin punctele de trecere ale frontierei stabilite la hotarul cu Republica Moldova.
În acest contex, Poliția de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ. ”Mentionăm faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei de la graniţa cu Ucraina, iar în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz”, anunță instituția.