Aleksandar Vucic: Ucraina şi o ţară din UE se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă vizând Air Serbia

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic a acuzat duminică noapte Ucraina şi o ţară neidentificată din Uniunea Europeană că se află în spatele unei serii de ameninţări false cu bombă vizând avioane de pasageri ale companiei Air Serbia, relatează luni Reuters.

De la lansarea invaziei Rusiei în Ucraina spre sfârşitul lunii februarie, cel puţin 12 zboruri ale Air Serbia au fost nevoite să se întoarcă la Belgrad sau la Moscova din cauza ameninţărilor cu bombă şi aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puţin trei ori.

„Serviciile străine (de informaţii) din două ţări fac aceasta. Una este o ţară din UE, iar Ucraina este cealaltă”, a spus Vucic fără să ofere dovezi.

Serbia, care este aproape în întregime dependentă de gazul şi petrolul rusesc, refuză să impună sancţiuni împotriva Kremlinului şi menţine zboruri regulate către Moscova. Vucic a declarat că ţara va continua să facă acest lucru „din principiu”.

„Continuăm aceste zboruri literalmente din principiu, pentru că vrem să arătăm că suntem o ţară liberă şi luăm propriile decizii. Nu decideţi pentru noi când să anulăm zborurile”, a insistat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Șeful JP Morgan: Armata rusă ar putea merge astăzi până la Paris dacă ar dori

    Țările europene se confruntă cu probleme grave și nu...

    Articole relationate

    Categorii populare