spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeAleksandar Vučić: Lucrează toți împreună pentru a distruge Serbia

Aleksandar Vučić: Lucrează toți împreună pentru a distruge Serbia

-

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că cineva lucrează temeinic pentru a pune presiuni asupra poporului sârb din Kosovo, dar important este ce poate face Serbia în aceste circumstanțe geopolitice. „Dinarul este singura valută legală în Kosovo, toate celelalte sunt ilegale și Kosovo nu poate primi permisiunea de a folosi euro. Muntenegru are această permisiune, dar nu și Kosovo, nu este legal” – a declarat Vučić, adăugând că statele occidentale consideră Kosovo stat independent și deci poate face ce vrea, dar atunci se întreabă de ce se mai duc negocieri cu Belgradul.

- Reclama -

Vučić a declarat că toate criticile privind alegerile și situația democrației au obiectivul de a submina poziția Serbiei în Kosovo. Vučić a declarat că în următoarele zile așteaptă un răspuns la solicitarea Serbiei de a se convoca o ședința a Consiliului de Securitate ONU. „Nu cred că o vor aproba” – a declarat Vučić, amintind că 15 state membre în CS al ONU au recunoscut independența Kosovo și că pentru aprobarea ședinței este nevoie de nouă voturi. Vučić a subliniat că în presa internațională se duce un război împotriva Serbiei, ca și cum Serbia ar intenționa să atace pe cineva. De exemplu, Vučić a menționat declarația președintelui SUA, Joe Biden, care a spus „dacă lăsăm Ucraina să piardă, ce se va întâmpla în Balcani”.

- Advertisement -

O zi mai târziu cotidianul german „Bild” a publicat o fotografie a lui Vučić cu Putin și cu comentariul dacă Biden s-a gândit că Putin, cu ajutorul lui Vučić, va provoca un război în Balcani. „Bineînțeles în text nu este nimic, dar este parte a războiului special, adevărul nu este important. Pentru a mia oară Serbia va începe războiul” – a declarat Vučić, adăugând că mereu aude că Serbia va ataca pe cineva, că se va folosi de războiul din Ucraina, că va „cuceri Pristina și Sarajevo” și în acest context a amintit și textul din presa germană în care scrie că „Vučić este fascinat de ce a făcut Azerbaidjanul”. „Nu o fac întâmplător. Lucrează toți împreună, pentru a distruge Serbia” – a declarat Vučić, adăugând că „mulți nu doresc ca Serbia să fie stat independent și suveran” și că există state în regiune care au interesul să slăbească poziția Serbiei.

Vučić a declarat că în pofida acestor atacuri este un stat stabil din punct de vedere financiar. „Serbia are rezerve valutare de 25 de miliarde de euro, spre deosebire de 2012 când avea doar 10,2 miliarde. Avem 40 de tone de aur și patru miliarde în trezorerie, ceea ce nu au multe state” – a precizat Vučić.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img