ALEGERI UNGARIA: Orban copiază sloganul lui Trump și atacă Berlinul, Parisul și Bruxellesul

Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică, într-un discurs în care a făcut bilanţul perioadei de când se află la putere, începută în 2010, că „nu ne-am încheiat încă munca” şi „mai avem multe de făcut”, dar şi că politica din ţara sa a scăpat de „euro-bla-bla”, de „liberalismul pedant” şi de corectitudinea politică, potrivit agenţiei de presă MTI.

Orban a insistat în discursul său că Ungaria se descurcă mai bine, dar încă nu atât de bine pe care i-ar permite-o capacităţile sale.

„Pentru noi, Ungaria este pe primul loc”, a insistat liderul de la Budapesta, imitând sloganul de campanie al preşedintelui american Donald Trump, ‘America pe primul loc’.

El a mai spus că prestigiul Ungariei în lume a crescut în ultimii ani.

„Nu suntem doar un guvern civic, dar şi un guvern al naţiunii”, a afirmat Orban.

El a declarat de asemenea că politica din Ungaria a scăpat acum de „euro-bla-bla, liberalismul pedant şi aerul fierbinte al corectitudinii politice”.

„Aici, la Budapesta, spune ce gândim şi facem ce spunem”, a subliniat el în acest discurs care vine în contextul în care în Ungaria vor avea loc alegeri parlamentare în aprilie, în urma cărora Orban speră – şi este favorit – să obţină un nou mandat de premier.

Orban a spus că partidul de guvernământ Fidesz se deosebeşte de alte formaţiuni politice deoarece „noi iubim Ungaria cu pasiune şi suntem dispuşi să facem orice pentru ea”.

El a vorbit totodată despre rolul Ungariei ca bastion împotriva migraţiei, salutând „performanţa extraordinară a poliţiei ungare” şi dublul gard de frontieră care „a protejat cu succes graniţa de sud a ţării”.

Orban a atras de asemenea atenţia asupra pericolelor care, în opinia sa, ar veni din Occident, spunând că politicienii de la Berlin, Bruxelles şi Paris „sunt sursa acestui pericol”, deoarece ei au făcut presiuni asupra Ungariei să adopte politici „care le-au transformat teritoriile în ţări de imigranţi şi au deschis uşa pentru declinul creştinismului şi răspândirea islamului”.

„Noi credem că creştinismul este ultima speranţă a Europei”, a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Articole relationate

    Categorii populare