Home Analize Albaneza, limbă oficială în Macedonia

Albaneza, limbă oficială în Macedonia

0

Pe lângă macedoneană şi limba albaneză a devenit, de marţi, limbă oficială pe tot teritoriul Macedoniei, după ce legea care prevede acest lucru a apărut în Monitorul Oficial al ţării.

Potrivit presei de la Skopje, în acest caz legea nu a fost
semnată de către şeful statului şi trimisă spre publicare, cum se
obişnuieşte, ci de către preşedintele Parlamentului Macedoniei.
Talat Xhaferi a anunţat luni în presa de stat, că a semnat legea
privind recunoaşterea limbii albaneze ca limbă oficială de stat şi
a trimis-o spre publicare Monitorului Oficial. După apariţia
textului în MO, limba albaneză poate fi folosită, oficial, în toată
Macedonia. Presa a atras atenţia că pe viitor preşedintele
minoritar (albanez) al legislativului de la Skopje poate conduce
şedinţele chiar şi în limba sa maternă. Talat Xhaferi nu şi-a
exprimat încă intenţia de a se folosi de acest drept.

Legea privind dreptul lingvistic a fost adoptat pentru prima
oară anul trecut în ianuarie, dar preşedintele Macedoniei, Gjorge
Ivanov a refuzat să o semneze şi a retrimis-o în parlament. Mai
apoi, opoziţia a depus un record de 36 de mii de amendamente la
lege. Anul trecut, în martie, parlamentarii au votat legea fără
dezbaterea acestora şi le-au respins, motivând că pun sub semnul
întrebării constituţionalitatea legii, ceea ce nu este sarcina
legislativului, ci a Curţii Constituţionale.

Preşedintele macedonean a anunţat însă, că nu va semna nici de
data aceasta legea pe care, în opinia sa, Parlamentul Macedoniei a
adoptat-o în mod ilegal. Curtea Constituţională a Macedoniei nu s-a
pronunţat nici de atunci pe lege şi până în prezent nu se ştia cum
poate ea intra în vigoare, deoarece legea fundamentală a Macedoniei
nu prevede asemenea situaţii.

Ad

Exit mobile version