Alain Delon, Armand Assante şi Tora Vasilescu, vedete la TIFF 2017

Cea de-a 16 ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania începe la Cluj peste trei săptămâni. Vedeta festivalului din acest an va fi actoul francez Alain Delon, care va primi premiul pentru întreaga carieră. Alături de el, va mai veni la Cluj, pe lângă regizori, scenarişti şi producători, actorul american Armand Assante. Premiul de Excelenţă la TIFF 2017 va fi acordat actriţei românce Tora Vasilescu, transmite RFI.

Cel mai mare eveniment de gen din România va avea loc între 2 şi 11 iunie, la Cluj-Napoca şi va aduce 225  de filme venite din 53 de ţări. Peste 1200 de invitaţi români şi străini vor fi prezenţi la proiecţiile, concertele, atelierele, dezbaterile şi lansările din festival. Printre invitaţii de seamă ai TIFF 2017 se află şi faimosul actor francez Alain Delon.

“A fost mult mai uşor decât îmi imaginam. Sosirea lui Alain Delon cred că va fi highlight-ul festivalului şi sper să îi şi placă la Cluj”, a spus Tudor Giurgiu.

Va păşi pe covorul roşu de la Cluj şi actorul american Armand Assante, de patru ori nominalizat la Globul de Aur. El va participa la proiecţia horror-ului fantasy filmat în România, The Wanderers, în regia lui Dragoş Buliga.

Cineastul francez Arnaud de Pallieres va fi celebrat în secţiunea 3×3 şi va sosi la Cluj împreună cu soţia sa, Christelle Berthevas. Invitată în juriul competiţiei TIFF este şi actriţa Chotilde Courau, Prinţesă de Veneţia şi Piemont, care va putea fi văzută şi într-una dintre proiecţiie festivalului. O noutate a ediţiei din acest an va fi acordarea unui premiu menit să încurajeze colaborarea dintre cineaştii din diferite ţări, spune regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu.

TIFF devine nu doar un jucător important în piaţa de festivaluri de film datorită conţinutului, ci şi datorită faptului că va stimula dezvoltarea de coproducţii cinematografice europene. Suntem unul dintre cele 10 festivaluri unde Consiliul Europei va acorda un premiu de 20.000 de euro, prin Eurimage, un fond de coproducţii. Ca urmare, am atras la Cluj peste 300 de de producători de film, distributori regizori”, a mai declarant Tudor Giurgiu la prima conferinţă de presă despre TIFF 2017.

Deschiderea oficială a TIFF va avea loc în 2 iunie, de la ora 20.45, în Piaţa Uniri din Cluj, unde va avea loc proiecţia filmului Regele Belgiei, în prezenţa regizoarei şi a personajelor pitoreşti din film, urmat de concertul Sirenelor de la Mare Neagră. Cu o zi înainte de deschiderea oficială, în 1 iunie, va avea loc un cineconcert dedicat copilor, care va fi organizat la Casa de Cultură a Studenţilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare