ALADIN GEORGESCU: „Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență intră în reabilitare”

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului “Reabilitare/modernizare pentru creșterea eficienței energetice la Pavilionul Psihiatrie I și II”, care este implementat de Consiliul Județean Mehedinți la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Valoarea contractului este de 2,4 milioane lei, sumă acoperită în majoritate din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, dar și prin contribuția Consiliului Județean Mehedinți. În prima fază se va realiza proiectul, iar apoi se vor executa lucrările, ambele etape urmând să fie realizate într-o perioadă de 11 luni.

În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de izolare termică a pereților exteriori, se vor înlocui tâmplăria exterioară, instalațiile de iluminat și încălzire, se vor monta pompe de căldură/aer și panouri solare în scopul scăderii consumului de energie și eficientizării energetice a construcției. Totodată, se vor reabilita acoperișurile și sistemele de evacuare a apelor.

“Prin implementarea acestui proiect, mi-am propus să creștem gradul de confort al pacienților internați pentru tratament dar și al personalului medical, la locul de muncă. Totodată, investiția este parte a strategiei pe care am coordonat-o în ultimii ani pentru modernizarea întregii infrastructuri de sănătate din județul Mehedinți. Acest obiectiv cuprinde șase proiecte de reabilitare/modernizare a clădirii Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin și a secțiilor exterioare.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În fază de proiectare se află în prezent, proiectul Ambulatoriului de Specialitate, urmând să înceapă lucrările de execuție.În cazul proiectului care vizează Secția Pneumologie se evaluează ofertele depuse în urma licitațiilor, în timp ce proiectele de la Boli Infecțioase și clădirea principală a Spitalului Județean de Urgență sunt în diverse faze premergătoare lansării licitațiilor pentru proiectare și execuție.Pentru Unitatea de Primiri Urgențe se va relansa, în curând, o nouă procedură de licitație, întrucât la procedurile precedente nu s-a prezentat nicio ofertă.