Home Mehedinți ALADIN GEORGESCU, ATAC LA PNL: “Au introdus Spitalul Județean de Urgență într-o...

ALADIN GEORGESCU, ATAC LA PNL: “Au introdus Spitalul Județean de Urgență într-o campanie electorală murdară”

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu răspunde atacurilor PNL legate de numirea lui Cătălin Tutilescu în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

“Constat cu mâhnire că PNL continuă campania electorală murdară în care a inclus Spitalul Județean de Urgență încă de acum câteva luni. Au numit în mod abuziv un manager și au menținut în tot acest timp o stare de tensiune în rândul personalului medical prin bulversarea activității la nivelul conducerii. Asta, în loc să se asigure că unitatea medicală are toate mijloacele pentru a gestiona în cele mai bune condiții criza medicală.

Managerii pe care i-am numit respectând legislația în vigoare, au fost persoane cu experiență și expertiză în activitatea medicală și managerială și au fost contestați de liberali deși nu erau nici barmani cum s-a întâmplat la Spitalul Orășenesc Câmpeni,  nici patroni de pompe funebre ca la Spitalul din Neamț. Pe de altă parte, nu m-am dat nici medic pentru a intra în față la testarea pentru Coronavirus așa cum a făcut unul dintre liderii PNL la Suceava.

Astăzi am luat act de hotărârea lui Cătălin Tutilescu de a nu da curs numirii în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Îi respect decizia, indiferent de motivele care l-au determinat să o facă și îi asigur pe mehedințeni că voi găsi cea mai bună variantă pentru conducerea Spitalului.

Am încredere că medicii și asistentele din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin vor sta departe de campania electorală mizerabilă a PNL și îi asigur de tot sprijinul în continuarea proiectelor de modernizare a infrastructurii de sănătate și în gestionarea crizei COVID 19.” a postat Aladin Georgescu pe Facebook.

Ad

Exit mobile version