Începând din primăvară, compania aeriană Air China va opera zboruri zilnice între Budapesta şi Beijing, în loc de cele patru zboruri săptămânale din prezent. Astfel capitala Ungariei va deveni a patra din Uniunea Europeană care va avea legătură aeriană directă, zilnică cu capitala Chinei – a informat duminică la Budapesta ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.
Potrivit comunicatului ministerului, şeful diplomaţiei maghiare a accentuat că Ungaria a beneficiat în ultimii ani foarte mult de pe urma cooperării cu China, în special în domeniul turismului.
„Anul acesta, numărul turiştilor chinezi care vizitează Ungaria va atinge un sfert de milion, ei petrecând aproximativ 600000 de nopţi în Ungaria (…) Faptul că şapte oraşe chineze mari sunt conectate prin zboruri directe de Budapesta constituie fundamentul volumului foarte ridicat şi al activismului turismului dinspre China spre Ungaria” – a explicat el.
