spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-0.9 C
București

Agresorul salvamontistei din Straja este liber după victimele și-au retras plângerile

Judecătoria Petroșani a decis marți eliberarea din arest preventiv a bărbatului care a bătut, în luna februarie, o salvamontistă din stațiunea Straja, hotărârea instanței survenind după ce s-a constatat că victimele agresorului și-au retras plângerile depuse împotriva acestuia.

„Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Palesică Sorin Constantin’ în urma plângerilor depuse de Miruna Inel, Lucian Clondireanu și Cornel Toma, se arată în minuta publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Totodată, judecătorii au hotărât punerea în libertate ‘de îndată’ a lui Constatin Sorin Palesică, acesta aflându-se, până marți, în arest preventiv în Penitenciarul Aiud.

Instanța a mai constatat că persoanele vătămate nu s-au constituit parte civilă în proces.

De asemenea, judecătorii au apreciat că, în condițiile legii, cele trei persoane vătămate trebuie să plătească cheltuieli judiciare către stat stabilite la suma de 350 de lei, individual, pentru Miruna Inel și Cornel Toma, și la 285 lei pentru Lucian Clondireanu.

Sentința poate fi atacată în apel la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Salvamontista Miruna Inel, de 21 ani, a fost bătută, la începutul lunii februarie, de Constantin Palesică, în timp ce se afla la o petrecere privată într-un local din stațiunea Straja. Tânăra a fost transportată la spital, în stare de inconștiență, de un echipaj SMURD. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului.

Procurorii care au realizat ancheta în acest caz l-au acuzat pe agresor de trei infracțiuni de lovire, cu trei victime, între care și salvamontista Miruna Inel. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Petroșani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare