Home Analize Agramatul Grindă: Impotență intelectuală și incapacitate, Domnule profesor Iohannis, vă face cinste,...

Agramatul Grindă: Impotență intelectuală și incapacitate, Domnule profesor Iohannis, vă face cinste, ca român, sa fiţi reprezentat de un personaj care nu este capabil nici măcar să vorbească coerent în limba română? Vă provocăm să ne spuneţi ce notă i-aţi fi dat la clasă!

0

După ce a încercat să fenteze, ca un laş, cât mai mult timp posibil, moţiunea simplă depusă împotriva sa şi dezbătută într-un final în sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ștefan Ion, a făcut plenar dovada impotenţei intelectuale şi incapacităţii de a-şi asuma responsabilităţile enorme pe care le presupune conducerea unui minister, se arată într-o declarație politică a patru deputați și a unui senator PSD: Nicuşor Halici, Angel Tîlvăr, Dragoş Bârlădeanu, Tudorița Boboc și Cristian Dumitrescu.

DECLARAȚIA CELOR 5 PARLAMENTARI:

Pornind de la convingerea că Ion Stefan, poreclit de o ţară întreaga „Grindă”, nu a auzit de Napoleon Bonaparte, care spunea că : “Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi!”, am avut ocazia, sau neşansa, de a urmări în cadrul dezbaterilor din Camera Deputatilor un stand-up comedy cu un individ arogant, infatuat şi eminamente…neputincios, din toate punctele de vedere, care, cu un tupeu greu de egalat, făcând referire la mandatul său de ministru, ne spunea că nu i se poate aduce nicio critică şi ca totul este doar o calomnie!Domnule preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi domnule prim-ministru Ludovic Orban, este o calomnie faptul că ministrul propus şi susţinut de domniile voastre într-o Românie pe care o doriţi educată, nu reuşeşte să se exprime corect gramatical şi mutilează zilnic limba română, nefiind capabil nici măcar să citească?Domnule profesor Iohannis, vă face cinste, ca român, sa fiţi reprezentat de un personaj care nu este capabil nici măcar să vorbească coerent în limba română? Vă provocăm să ne spuneţi ce notă i-aţi fi dat la clasă!Și, oare, este o calomnie că, deşi a primit aviz negativ în Parlamentul României de două ori, Ștefan Ion ocupă în continuare postul de ministru în Guvernul României?Este calomnie că a săvârşit fals în acte publice declarând o situaţie neadevărată privind imobilul aflat în proprietate şi pentru care nu are nici la ora actuală acte în regulă?Este calomnie că l-a minţit în plenul şedinţelor de Guvern pe prim-ministru cu referire la cheltuirea banului public? Și este tot calomnie că a destructurat, în favoarea camarilei politice, cel mai important minister al ţării, începând cu structurile de integritate şi transparenţă şi finalizând cu direcţiile responsabile de derularea programelor de dezvoltare, asta în timp ce îşi angaja rudele, finii şi prietenele în funcţii publice în minister şi în judeţul de baştină fără niciun concurs?Sau trebuie să înţelegem că mesajul pe care îl transmiteţi tinerilor şi românilor, în general, este că poţi să conduci de la cel mai înalt nivel, cel al Guvernului României, indiferent de coeficientul de inteligenţă, de pregătirea academica şi de orice urmă de habar şi cu o totală indiferenţă faţă de instituţiile fundamentale ale statului român?Ei bine, trebuie să vă trasmitem că vrâncenilor, acei oameni cu mâini, picioare, CNP-uri şi care “încă” se trezesc “vii” dimineaţa, le este extrem de ruşine cu un astfel de personaj iar nouă, parlamentarilor, ne este şi mai jenă să recunoaştem că Ștefan Ion este coleg cu noi şi că face legi după care profesorii, medicii, inginerii etc, trebuie să trăiască!Din păcate, în afară de fudulia pozelor făcute din toate poziţiile cu investiţii de care nici măcar nu a auzit până acum 5 luni, darămite să ştie cum trebuie să le realizeze, nu puteam asocia nimic bun cu “grinda” din ochiul PNL-ului.Este imposibil să nu fi observant niciunul dintre domniile voastre lipsa de înţelegere elementară a lui Ștefan Ion a ceea ce înseamnă poziţia de ministru, dovadă fiind inclusiv afirmaţia făcută în forul legislativ al ţării că, aprobând sumele pe care era obligat să le plătească pentru investiţiile publice aflate deja în diverse faze de derulare, “a evitat dezangajarea fondurilor contractate cu organismele finanţatoare”!Aceste afirmaţii dau măsura grandomaniei binecunoscute care îl caracterizează, apreciind cu mintea pe care o are că în pixul lui stă discretionar decizia şi că poate semna numai ce îi convine din perspectivă politică şi personal!Cu o seninătate care poate veni numai din sărăcia duhului, ministrul Dumneavoastră a afirmat că a făcut în câteva luni de mandat ”ceea ce alţii nu au fost în stare ani la rând”, făcând referire probabil la obiectivele de investiţii pe care le-a preluat de la Guvernul PSD „la cheie” (aşa cum este cazul Cazinoului Constanţa, stadioanelor din Bucureşti, drumurilor printre care se află şi Soveja- Lepşa din judeţul Vrancea etc.)!Poate ar fi bine sa îl consiliaţi pe ministrul Dumneavoastră, ca să ştie şi el că o investiţie publică presupune demersuri administrative care, conform legii, nu pot fi eludate, si care, de la identificarea sursei de finanţare, elaborarea documentaţiilor, derularea procedurilor de achiziţie şi pană la momentul executării efective a lucrărilor s.a.m.d., poate dura ani de zile. Poate este momentul să se detaşeze de poziţia de finanţator privat, din care nu este întrebat de unde ia banii şi cum îi plimba dintr-un cont în altul. De altfel, a fost siderant să vedem că, după câteva luni bune de mandat, ministrul Dumneavoastră, domnule preşedinte Iohannis, a rămas complet străin de rigorile impuse în cheltuirea banului public!Domnilor, deşi, cum spunea un clasic “prostia nu e un handicap în politică” credem că a venit totuşi vremea ca pupilul dumneavoastră, Ștefan Ion zis „Grindă”, să se întoarcă la discursul demagogic cu care îşi îmbracă campania electorală, singurul lucru la care am observat că se pricepe!Pe înţelesul ministrului Grindă, a venit vremea să se ruşineze şi să plece!

Ad

Exit mobile version