Home Dezvaluiri AFACERILE CU STATUL ALE LUI RAREȘ BOGDAN: A vândut flori și comunicate...

AFACERILE CU STATUL ALE LUI RAREȘ BOGDAN: A vândut flori și comunicate la o facultate și l-a nășit pe fiul șefului Transgaz de unde a primit contracte de 260.000 euro

0

Jurnalista Sorina Matei face noi dezvăluiri despre afacerile cu statul ale lui Rareș Bogdan, nr 1 pe lista europarlamentare din partea PNL.

PRELUARE INTEGRALĂ SORINA MATEI (SORINAMATEI.RO)

Rareş Bogdan, fost moderator de televiziune, om de afaceri, în prezent, politician liberal, cap de listă PNL pentru alegerile europarlamentare, are prin intermediul firmei sale de PR, consultanţă şi publicitate, Trend Communication SRLde 12 ani contracte din bani publici cu Societatea Naţională de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş, în valoare de 263.763 eurocontractul din acest an- 2019, pe 9 luni, între SNTGN Transgaz SA şi firma lui Bogdan fiind în continuare în derulare.

Contractele firmei lui Rareş Bogdan pe bani publici cu SNTGN Transgaz SA au început însă în 2006, când la conducerea Transgaz era Florin Muntean senior, cel mai bun prieten şi naşul de căsătorie al fetei lui Vasile Blaga, ulterior, în mai 2015, în timp ce derula contracte din bani publici cu SNTGN Transgaz SA, şi Rareş şi Florina Bogdan devenind naşii de căsătorie ai fiului cel mic al Florin Muntean senior, Florin Muntean junior. Pentru nunta fastuoasă care a avut loc într-un hotel de 5 stele din Cluj şi la care au participat mulţi lideri PDL, soţia lui Rareş Bogdan a creat şi a asigurat aranjamentele florale din orhidee, bujori şi trandafiri.

De asemenea, şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a avut timp de 4 ani contracte din bani publici cu trei dintre firmele familiei Bogdan, de la care a cumpărat “publicitate/comunicări de presă” şi “aranjamente florale” de 5411 de euro, universitatea fiind deja a treia instituţie de învăţământ superior de stat din Cluj care a acordat contracte din bani publici firmelor familiei lui Rareş Bogdan, după Universitatea Babeş Bolyai şi Universitatea tehnică din Cluj Napoca.

Până în prezent, autorităţile, instituţiile, agenţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 1.488.400 de euro, bani publici.


Firma lui Rareş Bogdan are de 12 ani contracte din bani publici cu Transgaz de 263.763 euro. Contractul din 2019, de 21.640 euro, este în continuare în derulare

Două răspunsuri oficiale (documente mai jos) date în baza aceleiaşi solicitări legale, trimisă pe 20 martie 2019 privind liberul acces la informaţiile de interes public,arată că firma de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan, a fratelui său şi a lui Vasilică Hoandră, Trend Communication SRL, are contracte din bani publici cu Societatea Naţională de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş (SNTGN Transgaz) din 2006.

Printr-o scrisoare de răspuns oferită de SNTGN Transgaz SA, pe 2 mai 2019 (document mai jos), aceasta arată că într-adevăr derulează contracte din bani publici cu firma lui Rareş Bogdan, Trend Communication SRL, începând cu anul 2006”, pentru „servicii de monitorizare a presei audio- video„, nu transmite datele acestor contracte şi susţine că “în această perioadă de timp, SNTGN Transgaz SA a plătit pentru serviciile sus menţionate o sumă de aproximativ 1634 euro/lună, sumă care apreciem că se încadrează în preţul pieţei pentru astfel de servicii”.

În alt răspuns, oferit de SNTGN Transgaz SA pe data pe 8 mai 2019 (document mai jos) la aceeaşi solicitare iniţială reiterată însă şi pe 2 mai 2019, societatea de stat prezintă contractele din bani publici cu firma lui Rareş Bogdan, arată cum acestea se întind pe ultimii 12 ani (în 2007 şi 2013 neexistând contracte), şi susţine că valoarea totală contractelor este de 946.146 lei fără TVA.

Astfel, calculate cu tot cu TVA şi la rata euro a BNR din anii respectivi, contractele din bani publici ale firmei lui Rareş Bogdan timp de 12 ani cu SNTGN Transgaz SA sunt de 263.763 euroîn 2019 firma lui Bogdan având contract din bani publici de 21.640 de euro cu SNTGN Transgaz SA timp de 9 luni iar acesta fiind în continuare în derulare.

Societatea Naţională de Transport de Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş  (SNTGN Transgaz), companie la care statul român prin Ministerul Economiei este acţionar majoritar cu 58,51%, este singurul transportator naţional de gaze naturale şi este operatorul tehnic al sistemului naţional de transport al gazelor naturale.DOCUMENTPAGESNOTESTEXTZoom

Untitled Note

«Page 2 of  2»DOCUMENTNOTESTEXTZoomUntitled Note

DOCUMENTNOTESTEXTZoomUntitled Note


sursa: Facebook


Şeful Transgaz de pe vremea când au început să curgă contractele de sute de mii de euro din bani publici la Rareş Bogdan este naşul de cununie al fetei lui Vasile Blaga, iar Rareş Bogdan a devenit naşul de cununie al fiului şefului Transgaz

Contractele firmei de PR, consultanţă şi publicitate a lui Rareş Bogdan cu SNTGN Transgaz SA Mediaş au început în 2006, în condiţiile în care director general al Transgaz Mediaş era la vremea aceea Florin Muntean senior.

Florin Muntean senior (foto sus şi dreapta alături de Vasile Blaga şi soţia lui Rareş Bogdan) este potrivit chiar declaraţiilor făcute în presă de către Vasile Blaga, lider PD/PDL/PNL cel mai bun prieten al său, ”fratele său”, colegul său de cameră în facultate şi coleg de Armată, dar şi naşul fetei lui Vasile Blaga.

În 2006, fata lui Vasile Blaga, Agathe şi Ionuţ Rudeanu s-au căsătorit pe Domeniul Ştirbey iar una dintre perechile de naşi au fost chiar Elena şi Florin Muntean senior (foto jos), soţia lui Muntean fiind şef serviciu la Romgaz, cel mai mare producător naţional de gaze de naturale din România la care statul român este tot acţionar majoritar încheind din bani publici contracte cu firma lui Rareş Bogdan, timp de 9 ani, în valoare de 279.765 euro, în 2006 având contract de “analiză şi asistenţă media ”timp de 8 luni cu societatea lui Bogdan, aşa cum rezultă chiar din datele puse la dispoziţie în urma unei solicitări legale de către SNGN Romgaz SA. (dublu click link date Romgaz)

Florin Muntean senior, prietenul lui Vasile Blaga, a intrat în Parlamentul României pe listele PDL, ca membru PDL în legislatura 2004-2008, a demisionat în 2005, a devenit director general al Transgaz în perioada 2005-2007 şi 2009- septembrie 2010, fiind în acelaşi timp şi preşedinte al organizaţiei PDL Mediaş, lider al organizaţiei judeţene PDL, acţionar încă de pe atunci, potrivit declalaraţiilor de avere, la operatorul de transport SC BAT Mediaş SA, unde fusese director general din 1997, la SIF Transilvania, la SIF Oltenia, SN Petrom, la Romed SRL, la Banca Transilvania SA, la BRD Societe Generale, cu proprietăţi la acea oră în Mediaş şi casă de vacanţă în Năvodari.

Vasile Blaga, ministru al Administraţiei şi Internelor, ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, parlamentar ani la rând, preşedinte al Senatului României, preşedinte al PDL, în prezent, lider PNL şi coleg de partid al lui Rareş Bogdan a declarat în 2008pentru BBC, atunci când a candidat pentru Primăria Capitalei, că Florin Muntean senior este principalul acţionar la o firmă (n.r. SC BAT Mediaş SA) care, “în general, se ocupă de exploatări pretroliere, exploatări de gaz”, şi că pe cei de la BAT Mediaş şi el “i-a ajutat când a fost nevoie”.

Însă la jumătatea lunii mai 2015, în Cluj a avut loc o altă nuntăFiul cel mic, Florin junior, al lui Florin Muntean s-a căsătorit, petrecerea a avut loc la Restaurantul Grand Hotel Italia de 5 stele din Cluj Napoca, iar naşii lui Florin Muntean junior şi Adriana Muntean au fost chiar Rareş şi Floriana Bogdan, Rareş Bogdan având şi în tot anul 2015 contract din bani publici de 33.000 de euro cu SNTGN Transgaz SA.

Potrivit presei locale şi imaginilor apărute, pe 17 mai 2015, la nunta fiului fostului şef de la Transgaz, Florin Muntean junior la care naşi au fost Florina şi Rareş Bogdan, aflat în contracte din bani publici cu Transgaz, au mai participat: Vasile BlagaEmil Boc, fost preşedinte PDL, premier al României, primar al Clujului, Călin Mitică, om de afaceri reţinut de DNA, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie în 3 dosare, la Transferoviar, la firma lui Călin Mitică (foto sus, dreapta, imagini în biserică, cununia religioasă Florin Muntean junior), un apropiat al lui Rareş Bogdan, lucrând şi soţia lui Rareş Bogdan, Florina Bogdanca juristAlin Tişe, preşedintele CJ Cluj, Liviu CiupeVasilică Octavian HoandrăCozmin GuşăIlie NăstaseRică Răducanu, Aurel Tămaş, fotbalistul Ciprian Marica, formaţia lui Călin Geambaşu, baletul lui Edy Stancu şi mulţi alţii.

La nunta fiului fostului director al Transgaz, aranjamentele din orhidee, bujori şi trandafiri care au stârnit ulterior multe comentarii în presă, au fost create şi asigurate de soţia lui Rareş Bogdan, Florina Bogdan, cea care şi deţine Kara Events Napoca SRL, şi ea beneficiară a contractelor publice. Familia Bogdan se află în relaţii apropiate atât cu familia fiului cel mic al fostului şef Transgaz, Florin Muntean junior cât şi cu familia lui Florin Muntean senior, fiind văzuţi la o serie de evenimente împreună.

De asemenea, familia Blaga este în continuare în relaţii foarte apropiate cu familia prietenenului său cel mai bun, Florin Muntean senior, fostul şef al Transgaz fiind văzut petrecând mai multe Revelioane împreună cu liderul PDL.

Tot la Transgaz lucrează de mai mulţi ani şi Sergiu Lascu, fratele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Koveşi, Florin Muntean fiind apropiat în trecut şi de tatăl fostei şefe DNA.

SNTGN Transgaz SA şi funcţionari ai săi au făcut obiectul mai multor dosare de corupţie instrumentate de DNA până în 2012. Un raport oficial realizat în 2014 de către corpul de control al fostului premier Victor Ponta şi trimis la DNA indica alte asemenea potenţiale fraude de proporţii şi management defectuos în gestionarea fondurilor din bani publici la SNTGN Transgaz SA petrecute în perioada 2009-2013. (dublu click Raport Corp Control V.Ponta Transgaz). Dosarul pe potenţialele fraude din SNTGN Trangaz a primit însă de la DNA clasare şi declinare de competenţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş. Soluţia pe dosar a fost dată pe 18 decembrie 2016, când la conducerea DNA se afla Laura Codruţa Kovesi, iar soluţia este emisă de DNA Alba.


A treia Universitate din Cluj care a acordat contracte din bani publici firmelor familiei lui Rareş Bogdan: comunicate de presă şi aranjamente florale de 5411 de euro

Un alt răspuns în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (document mai jos) arată că şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca a avut timp de 4 ani contracte din bani publici cu 3 dintre firmele familiei BogdanTrend Communication SRL, Trend Media SRL/Clever Media SRL şi Kara Events& Flowers SRL.

Astfel, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca a achiziţionat “publicitate/comunicări de presă” pe bani publici de la două dintre firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale lui Rareş Bogdan şi “aranjamente florale” tot din bani publici de la firma soţiei lui Rareş Bogdan, Florina Bogdan. Calculate la rata euro a BNR din anii respectivi, contractele din bani publici ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca şi firmele familiei Bogdan sunt de 5411 euro.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca este a treia instituţie de învăţământ superior de stat din Cluj care a acordat contracte din bani publici firmelor familiei lui Rareş Bogdan, după Universitatea Babeş Bolyai care i-a acordat contracte de 127.000 de euro din bani publici şi Universitatea tehnică din Cluj Napoca care a dat contracte din bani publici firmei lui Bogdan de 23.000 de euro.DOCUMENTNOTESTEXTZoomUntitled Note


Firmele lui Rareş Bogdan au avut contracte cu statul de peste 1.488.400 de euro, bani publici

Până în prezent, autorităţile, instituţiile, agenţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 1.488.400 de euro din fonduri publice:

127.000 de euro de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca

23.000 de euro de la Universitatea tehnică din Cluj Napoca

2300 de euro de la ARCUB

308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

110.000 de euro de la Hidroelectrica SA

aproape 100.000 de euro de la Electrica Transilvania Nord SA

280.000 de euro de la Romgaz SA

Peste 177.000 de euro de la Primăria Cluj Napoca

Peste 35.000 de euro de la ANAF Cluj

30.000 de euro de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca

27.000 de euro de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest

263.700 de euro de la Transgaz SA

5400 de euro de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca…


(Dublu click Citiţi PRIMUL EPISOD al anchetei) EXCLUSIV. Rareş Bogdan şi-a cumpărat în 2018 vilă şi teren în Voluntari de 500.000 de euro de la familia controversatei prietene a Elenei Udrea din SUA, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu retrocedări frauduloase şi escrocherii imobiliare

(Dublu click Citiţi al DOILEA EPISOD al anchetei) EXCLUSIV. #Afacerile lui Rareş Bogdan, contracte de sute de mii de euro din bani publici: 127.000 de euro de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, 23.000 de euro de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, 2300 de euro de la ARCUB, 308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

(Dublu click Citiţi al TREILEA EPISOD al anchetei) EXCLUSIV. #Afacerile lui Rareş Bogdan: “Jocurile” lui Rareş Bogdan “mufate” ani în şir la contracte pe bandă rulantă de sute de mii de euro din bani publici. 280.000 de euro a luat şi de la Romgaz, aproape 100.000 de euro de la Electrica Transilvania Nord şi 110.000 de euro şi de la Hidroelectrica

(Dublu click Citiţi al PATRULEA EPISOD al anchetei) EXCLUSIV (IV). #Afacerile lui Rareş Bogdan. Rareş Bogdan are de 14 ani contracte din bani publici ce au depăşit 177.000 de euro cu Primăria Clujului, condusă de actualul coleg de partid, Emil Boc, şi de Sorin Apostu, multiplu condamnat definitiv pentru fapte de corupţie. N-au scăpat de contractele de PR din bani publici date firmei lui Bogdan nici Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, nici ANAF Cluj, nici Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest

Ad

Exit mobile version