Afacerea șparanghelul și comisia parlamentară

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a declarat recent că s-a decis formalizarea unei comisii de anchetă privind românii trimiși la muncă în Germania în plină criză Covid 19. Conform purtătorului de cuvânt al PSD, ”Este evident că avem nevoie de informații pentru a ști exact ce s-a întâmplat acolo. Nu s-au luat măsuri de către autoritățile române pentru a proteja atât dreptul la sănătate, cât şi dreptul la muncă onestă şi corectă a românilor care au plecat acolo. Este evident dreptul românilor să plece pentru a-şi căuta un trai mai bun, dar este natural ca autoritățile statului să răspundă şi să ne spună ce au făcut pentru a-i proteja.”

Decizia social democraților vine după o serie de clarificări realizate de Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în Parlament, ceea ce sugerează că răspunsul liberalilor a fost, deocamdată, nesatisfăcător. 

Social democrații lui Marcel Ciolacu susțin că unii muncitori au fost abandonați în Germania imediat după ce au părăsit România, în condițiile în care pandemia Covid era în plină desfășurare în ambele state.

PSD se referă, în mod special, la cei 2.000 de muncitori plecați la cules de sparanghel în Germania, cazul fiind pe larg raportat de presa locală și internațională, mai ales din cauza aglomerației generate pe aeroportul din Cluj.

Guvernul ar avea multe des spus și pe alte teme similare. De două săptămâni, presa germană a raportat faptul că românii care lucrează la unul dintre cele maimari abatoare germane ar fi supuși unor condiții de cazare cel puțin improprii în contextul pandemiei. O parte dintre aceștia ar fi fost deja infectați cu Covid-19. Comunitatea locală din Germania protestează, la fel ca și 50 de muncitori români, care se plâng de condițiile de angajare inumane. Însă, în ciuda faptului că ziarele germane titrează, zi după zi, săptămână după săptămână, drama românilor din cel mai mare abator german infectați cu Covid, Guvernul Orban a decis să ofere doar informații generice despre caz, fără a lua atitudine fermă împotriva condițiilor inumane în care românii muncesc. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care liberalii s-au folosit de mai multe ori de tema diaspora pentru a câștiga alegeri naționale și europene. Ludovic Orban pare să fi abandonat acest bazin electoral și se concentrează acum, în siajul președintelui republicii, pe recuperarea votului dreptei radicale din România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata și liderul opoziției israeliene: Armata este la un pas de colaps

    Liderul opoziţiei israeliene a acuzat joi guvernul lui Benjamin...

    Americanii și israelienii au bombardat 120 de monumente istorice și culturale din Iran

    Numărul monumentelor istorice și culturale și al instituțiilor culturale...

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk asupra Iranului

    SUA au lansat peste 850 de rachete de croazieră...

    Extindere rețea de apă și canalizare în comuna Obârșia de Câmp, județul Mehedinți

    Primarul comunei Obârșia de Câmp, Marinela Dumitrele, a semnat...

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, renovat

    Pavilionul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin are o nouă înfățișare...

    Lavrov: Americanii vor să preia Nord Stream și să domine piațele energetice

    Statele Unite declară că vor să preia gazoductele Nord...

    Ucraina mai are bani pentru Armată până in iunie

    Fondurile Ucrainei pentru armată s-ar putea epuiza încă din...

    Articole relationate

    Categorii populare