de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Ceea ce frapează orice observator lucid în scandalul avionului aterizat forțat în Belarus este rapiditatea reacțiilor occidentale și a verdictelor date instantaneu, incluzînd sancțiuni severe, într-un moment cînd faptele încă nu au fost măcar stabilite. Chiar și un regim dictatorial ca al lui Lukașenko ar trebui să beneficieze de o amărîtă de prezumție de nevinovăție pînă se stabilesc elementele majore, după care, cale liberă pentru orice sancțiuni. Sunt însă șanse bune să asistăm, de fapt, nu la o indignare autentică a marilor cancelarii, ci la o diversiune de proporții menită să acopere ceea ce ar trebui să fie un cutremur pentru Washington.
O știre bombă a transpirat zilele trecute, pe 18 mai, pe siteul Axios.com, pe baza relatărilor a două surse de încredere de la Casa Albă: administrația Biden a renunțat, hodoronc-tronc, la sancțiuni asupra companiei care construiește controversatul gazoduct Nord Stream 2, între Rusia și Germania. SUA a ridicat, de asemenea, sancțiunile asupra lui Matthias Warnig, fost ofițer de informații din estul Germaniei, director al companiei Nord Stream 2 AG – firma din spatele proiectului – și un om de încredere al lui Vladimir Putin. Deciziile sunt incluse într-un raport privind sancțiunile rusești, elaborat de către Departamentul de Stat în atenția Congresului, care ar urma să fie dezbătut în perioada următoare.
Informația s-a confirmat și a ajuns în presa main stream, stîrnind valuri imense, săptămîna trecută, pentru că, ne amintim, cuplul Biden-Blinken s-au manifestat în trecut ca adversari neînduplecați ai gazoductului care reprezintă o miză geopolitică imensă pentru Vladimir Putin, un succes și personal și național, și care va duce la mutații economice majore în Europa, atît timp cît Germania va beneficia de gaze direct de la sursă și cu prețuri, foarte probabil, preferențiale.
Motivul invocat de Joe Biden pentru renunțarea la sancțiuni e cel puțin ridicol: gazoductul e aproape terminat și ar fi ”contraproductiv” să se renunțe la el acum. ”Și, dacă merg mai departe și impunem sancțiuni acum, aș crede că ar fi contraproductiv în ceea ce privește relațiile noastre europene și sper că vom putea lucra la modul în care se descurcă de la acest moment” îl citează CNN pe Biden.
Raportul Departamentului de Stat concluzionează că este în interesul național al SUA să renunțe la sancțiuni, deși șeful său, Anthony Blinken, declara în timpul audierii sale de confirmare că e „hotărît să facă tot ce putem pentru a preveni finalizarea Nord Stream 2”.
”Criticii spun că gazoductul este un premiu geopolitic major pentru Kremlin” consemnează BBC, adăugînd, într-un material de săptămîna trecută, că șeful diplomației americane s-a întîlnit miercuri cu omologul său rus la un summit internațional din Islanda, prilej pentru Serghei Lavrov să declare că Rusia și SUA au „diferende serioase”, dar ar trebui să lucreze împreună „în sferele în care interesele noastre se ciocnesc”.
Blinken a spus, la rîndul lui, că Biden dorește „o relație previzibilă și stabilă cu Rusia”. Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, spusese că rapoartele privind iminenta ridicare a sancțiunilor SUA sunt „un semnal pozitiv”.
Răstimp, pe la porți, ucrainenii continuă să strige că Nord Stream este cel mai „periculos proiect geopolitic” al Rusiei. Cine să-i asculte?
Șocanta decizie a administrației Biden ar fi trebuit să inflameze, dacă nu lumea, măcar Europa și America, mai ales că primii care au sărit la gîtul președintelui au fost greii propriului partid, cu președintele Comitetului pentru relații externe al Senatului, Bob Menendez în frunte. La fel de dur au reacționat și republicanii.
Dar mai toată lumea e de acord că e foarte puțin probabil ca legislativul american să dea peste cap raportul Departamentului de stat. Tot CNN spune că decizia lui Biden înfurie bună parte din leadershipul american pentru că Nord Stream 2 îi va permite lui Putin un control mult mai mare asupra Europei de Est și aruncă în aer, efectiv, Ucraina. Pe de altă parte, toți analiștii subliniază că al doilea mare cîștigător al meciului, pe termen lung, e Germania.
Imediat după ce a explodat știrea despre abandonul Casei Albe în privința Nord Stream a venit și confirmarea oficială a întîlnirii Biden-Putin, pe 16 iunie, la Geneva.
Era gazul perfect de turnat peste focul deja aprins prin raportul Departamentului de Stat și să facă întreaga lume să comenteze în fel și chip, dar, cel mai probabil, nu foarte măgulitor la adresa lui Biden.
Cînd, ce să vezi?
2-3 zile mai tîrziu, se produce bizarul și greu explicabilul incident din Belarus, care deturnează complet atenția internațională pe cu totul alte coordonate.
Subiectul momentului nu mai e președintele SUA, ci un amărît din estul Europei, aflat la cingătoarea lui Putin și care pare să fi decis brusc că nu stă suficient de prost în ochii lumii, așa că e nevoie de un supliment.
Mare dușman al regimului Lukașenko acea versiune a vloggerului Șelly!…
Președintele care și-a îngropat, la figurat, toți contracandidații din ultimele trei decenii avea nevoie de un mega show cu un adolescent cu coșuri pe față care îi punea, vezi Doamne, dominația în pericol.
O poveste condimentată rapid de media cu agenți KGB care, probabil, se legitimaseră în avion direct cu legitimațiile de serviciu secret, altfel nu e clar cum au fost găjbiți așa iute.
Și o reacție instantanee de protest și de indignare a cancelariilor europene, aceleași care au tăcut mîlc cînd în 2013 era deturnat în Austria avionul președintelui Boliviei doar ca să pună americanii mîna pe Snowden.
Între primii revoltați, Iohannis și Aurescu, care de regulă vin ultimii la masa reacțiilor europene, cum se știe. Plus presa ”operativă” de la noi, mai promptă și mai indignată ca oricînd.
Ce i-o fi mînat în luptă afară de conștientizarea faptului că artizanii din umbră ai piesei sunt cele două cancelarii sacre, americană și germană?
Diversiunea Belarus acoperă renunțarea SUA la umflarea mușchilor în fața lui Putin într-o chestiune cu adevărat crucială, mai ales pentru Europa, și permite un spectacol mult mai mărunt, în care ciuca bătăii devine un dictator de mucava, iar Putin este dojenit doar indirect, în calitate de tutore al său. Plînge un pic și îi trece.
Reuniunea din 16 iunie, de la Geneva, va merge șnur, cam în aceeași perioadă fiind posibilă și inaugurarea Nord Stream.
Marea întrebare e ce nouă împărțire de tip Yalta-Malta s-ar putea produce acolo și, în special, ce premiu va primi Biden de la Putin în schimbul undei verzi pentru marele său pariu politico-economic, gazoductul frăției ruso-germane.
