spot_img
miercuri, 17 decembrie, 2025
0 C
București

Afacerea Apartamentul decimează guvernul bulgar de dreapta înainte de europarlamentare

În Bulgaria, scandalul „Apartamentul” a provocat primele două victime. În urmă unei scurte întâlniri cu Boiko Borisov, prim-ministru și lider al partidului GHERB (cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei), a demisionat Ministra Justiției, Țețka Țaceva, transmite Radio Europa Liberă.

La cererea premierului, va pleca și adjunctul de la Ministerul Sportului, Vania Koleva. Țaceva, care a fost președintă a parlamentului trecut, se va retrage din viața politică.

Sunt tot mai puternice presiunile și pentru demisia unuia dintre fruntașii GHERB, ex-ministrul de Interne Țvetan Țvetanov. Viceprim-ministrul Tomislav Doncev a avertizat că scandalul va putea avea repercusiuni grave pentru partidul de guvernământ la alegerile europene din 26 mai.

Partidul Socialist a cerut duminică nu doar demisia, dar și retragerea lui Țvetanov din politică. Elena Ionceva, care conduce lista socialiștilor pentru alegerile europene, după ce l-a învins pe liderul PSE Serghei Stanișev, a declarat că apartamentele ieftine au fost oferite celor 4 lideri ai centriștilor în schimbul adoptării unor amendamente cu caracter lobbist prin care a fost salvată construcția unei clădiri de 35 etaje în centrul Sofiei. Proiectul a provocat proteste ale locuitorilor capitalei.

Cu patru zile înainte de procurarea unui apartament de lux, Țvetan Țvetanov a adresat primarului Sofiei, din numele Comisiei parlamentare de securitate și ordine internă al cărui președinte este, o cerere de a fi verificată firma respectivă. Unii membri ai comisiei au declarat că problema nu a fost niciodată discutată în cadrul acesteia. În plus, o eventuală verificare va putea fi realizată nu de primărie, ci de Procuratură sau de Ministerul de interne.

Lideri ai opoziției au văzut în spatele acestei acțiuni o încercare de șantaj cu scopul asigurării unui preț cât mai mic al apartamentului.

Cu mare interes este așteptată întâlnirea dintre Borisov și Țvetanov ce va avea loc cel mai probabil miercuri. Până atunci Țvetanov se va afla în SUA unde participă la o conferință internațională pe tema combaterii terorismului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bruxelles-ul vrea să oblige Ucraina să cumpere majoritar armament european, nu american

    UE dorește să introducă o regulă „Cumpără active europene”...

    Rubio promite să nu candideze la prezidențiale dacă o va face Vance

    Secretarul de stat american Marco Rubio a exclus miercuri...

    Americanii ajutați de ruși și europenii se bat pe activele rusești înghețate

    Europa a primit semnale clare că administrația americană dorește...

    Coaliția a decis creșterea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026

    Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a...

    Bolojan: Persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local

    Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu...

    Viktor Orbán: Am spus la Bruxelles că nu creștem taxele

    Maghiarii nu doresc să le crească povara din cauza...

    Premierul slovac: Ceea ce face UE Serbiei nu are nicio legătură cu bunul simț

    Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat astăzi că va...

    Articole relationate

    Categorii populare