Home Analize Aeroportul Internațional București Băneasa reabilitat: UTI a instalat o infrastructură complexă de...

Aeroportul Internațional București Băneasa reabilitat: UTI a instalat o infrastructură complexă de echipamente și tehnologie de ultimă generație

0

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti marchează joi finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în valoare de peste 66 milioane de lei.

Este vorba despre obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”.

Contractul s-a cifrat la 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.

Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor.

Aeroportul Internațional București Băneasa este inaugurat astăzi, după ample lucrări de reabilitare și modernizare. UTI a instalat o infrastructură complexă de echipamente și tehnologie de ultimă generație, care asigură buna funcționare a aeroportului și siguranța călătorilor.

Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

Ad

Exit mobile version