Home mediu Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PNL

Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PNL

0

Copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat că Biroul Politic Național a decis luni ca Adriana Săftoiu să fie noul purtător de cuvânt al liberalilor.

Până în prezent Ionuș Stroe era purtător de cuvânt.

„Prin votul BPN purtător de cuvânt al partidului este doamna Adriana Săftoiu. Îi mulțumesc dlui Ionuț Stroe pentru toată activitatea și pentru că va colabora în continuare cu doamna Săftoiu la departamentul respectiv”, a spus Blaga, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, BPN al PNL a decis și conducerea unică în nouă organizații. Astfel, la Bihor președinte unic este Ilie Bolojan, la Bistrița-Năsăud — Robert Sigartău, la Botoșani — Cătălin Flutur, la Brașov — Adrian Veștea, la Iași — Marius Bodea, la Maramureș — Mircea Dolha, la Satu Mare — Ionuț Rus, la Timiș — Nicolae Robu, iar la București — Cristian Bușoi.

Blaga a precizat că la organizația din Mureș decizia privind conducerea va fi luată săptămâna viitoare.

El a menționat și că în ultima săptămână din august vor exista conferințe de alegeri în filialele de sector ale PNL.

Ad

Exit mobile version