spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-7.7 C
București

Adriana Săftoiu îl acuză pe Ludovic Orban: Nu poţi să conduci partidul tot timpul supărat

În PNL există nemulţumiri faţă de modul în care Ludovic Orban conduce partidul, declară la RFI deputata liberală Adriana Săftoiu. Pe de altă parte, ea spune că Opoziţia ar trebui să fie mult mai unită şi mai puţin „obsedată de ceea ce se vede pe Facebook”.

„Nu sunt dispusă deloc, doar pentru că sunt la PNL, să vă spun minciunele sau să iau un aer triumfalist-optimist şi să vă spun că stăm foarte bine în sondaje şi că drumul nostru este spre stele. Simt din interior că lucrurile merg într-adevăr greu, pentru că Opoziţia este mult mai obsedată sau mult mai preocupată să dea bine în planul imaginii imediate, pentru 24 de ore, pentru un titlu de presă, decât să gândească pe termen lung”, a afirmat Săftoiu.

Adriana Săftoiu regretă că unii colegi din PNL sunt sancţionaţi doar pentru că au criticat conducerea partidului: „Mie îmi era foarte simpatic Ludovic Orban atunci când nu era preşedintele PNL şi când păstra un spirit critic şi autocritic în partid şi chiar regret foarte tare că în partid se iau decizii prin care sunt sancţionaţi oameni doar pentru că îl critică pe domnul Orban sau conducerea partidului. Lucrul acesta nu mi se pare în regulă şi cred că deja ştie şi domnul Orban că există o supărare din acest punct de vedere (…). Pe de altă parte, da, există nemulţumiri, ele au fost făcute deja publice, unele i-au fost spuse domnului Ludovic Orban în şedinţe. Sunt decizii care uneori ne surprind. Vedeţi acea decizie care a şi provocat câteva reacţii din partea colegilor mei privind plângerea împotriva doamnei Dăncilă. N-aş putea să vă mint acum şi să vă spun că e o atmosferă în totalitate prietenoasă şi plăcută vizavi de conducerea partidului”.

Deputata PNL şi-ar dori ca Ludovic Orban să-şi schimbe modul în care conduce partidul: „Cred că şi domnul Orban va trebui să-şi schimbe puţin modul de a conduce şi de a se raporta la ceilalţi colegi. Trebuie să accepte faptul că atunci când eşti preşedinte de partid, nu eşti exclus din greşeală, nu înseamnă că tu nu poţi să iei uneori decizii pripite, greşite. Nu poţi să conduci partidul tot timpul supărat că nu eşti acceptat cu fiecare propunere pe care o faci”.

În opinia sa, „ar trebui să existe mult mai multă dezbatere înainte de a lua decizii. Cred că ar fi foarte bine ca mai ales deciziile majore să nu le aflăm fie din presă, fie de pe căsuţa poştală, unde primim punctele de vedere ale partidului faţă de diverse întâmplări de pe scena politică şi din momentul în care ai luat o decizie care să fie şi asumată şi să fie în acord cu toate punctele de vedere exprimate, să ne respectăm deciziile”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Zelenski nu vrea in Consiliul pentru Pace al lui Trump

    Vladimir Zelenski a confirmat că Ucraina a fost invitată...

    Articole relationate

    Categorii populare