Home Analize Adrian Năstase: Se pare că 75% din PSD sunt de acord cu...

Adrian Năstase: Se pare că 75% din PSD sunt de acord cu utilizarea formulei „ciuma roșie”

0

Ieri, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării  a adoptat 18 hotărâri. Mi-au atras atentia hotărarile 4, 7 si 14. Desi, merită să cititi Comunicatul CNCD in intregime. Are mult haz si multe contradictii intre hotărarile pronuntate, scrie fostul premier și ex-lider PSD Adrian Năstase pe blogul său.

POSTAREA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Mai intai, un comentariu despre hotararile 4 si 7.  Colegiul director a decis că utilizarea formulei  „ciuma rosie”, de catre premierul Ludovic Orban si de către europarlamentarul Rares Bogdan se incadreaza in limitele libertătii de exprimare. Cu această hotărare, CNCD a abdicat, in opinia mea, de la misiunea de construire a unei societăti civilizate, care să aibă ca modele lideri cu tinută democratică. După această decizie, in numele libertătii de exprimare vor fi posibile orice fel de excese de limbaj – de ce nu si „bozgor”, „cioară”, „muie PSD” (chiar dacă formula asta este disciminatorie – de ce numai celor de la PSD?), nazist, etc.

A doua observatie este legata de „resetarea”  PSD. Partidul social democrat are in CNCD patru reprezentanti. Votul a fost de 7-1, ceea ce inseramnă că trei dintre ei au fost de acord cu utilizarea acestei formule. Deci 75%. Nu stiu din ce motive. Poate pentru ca in vară se va pune problema reinnoirii mandatelor?

„….4. Afirmațiile domnului Ludovic Orban: „Toată ciuma roșie, toți cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-și ca niște farisei credința, dar nu în Dumnezeu, ci în idolul la care nu au voie să se închine, s-au dus și au sărbătorit la nuntă, sfidând pe toți românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiția bisericii și care țin în această perioadă postul Paștelui. Ăștia nici atei nu sunt, ci mai degrabă sunt păgâni și nu mai au voie să conducă România”, se încadrează în limitele libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.

…7. Folosirea apelativului de „ciumă roșie” de către domnul Rareș Bogdan nu reprezintă faptă de discriminare, se încadrează în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.  

Hotărâre adoptată cu 7-1 voturi.”

Genial, nu? In definitiv, si nazistii foloseau formula asta…

Al doilea comentariu este legat de sanctionarea lui Klaus Iohannis.

„…14. Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: „Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!” reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. 

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Werner IohannisConstatarea a fost 6-1, amendă 5-1.”

Dupa anuntarea sanctionarii lui Iohannis, premierul Orban,  a acuzat ca PSD are majoritatea in CNCD. Anterior, Iohannis  ceruse recuzarea  Mariei Lazar pe motiv ca aceasta este secretar general al organizatiei de femei PSD,  situatie fata de care aceasta s-a abtinut. Titular de dosar a fost  Asztalos Csaba, presedintele CNCD – cel care a propus amenda de 5000 lei. Alaturi de acesta au fost reprezentanta PNL, Claudia Popa, precum si reprezentantii minoritati (Ilie Dinca) si ai societatii civile (Istvan Haler).  Deci nu reprezentantii PSD au avut majoritatea si nu ei au impus sanctionarea. Cred ca e clar cine si de ce…

Nu ar fi cazul ca premierul sa-si ceara scuze – tot public – pentru aceste afirmatii mincinoase?

Ad

Exit mobile version