Am avut, zilele acestea, un moment de iluminare după ce am citit declarația doamnei Țoiu: „Am reușit să redăm dreptul la adevăr, alături de voi. Am aprobat in ședinta de guvern desecretizarea arhivelor cu documente din primii ani ai tranziției”. Mi-am spus – iată, in sfârșit o mare realizare a politicii externe actuale, in contextul crizelor majore cu care se confruntă omenirea!

Cât curaj să arăți poporului adevărul despre alegerile din mai 1990, după ce le-ai spus adevărul despre alegerile din 2024 (sau nu incă?). Și apoi ideea desecretizării „la metru”, pentru că, nu e așa, România nu mai are secrete față de nimeni, poate doar in ceea ce priveste sursele de finanțare ale unora dintre ong-uri. Wow! Deci, liber la transparență. Ce lovitură dă, incă o dată, USR-ul!, scrie pe blogul său fostul premier si ministru de externe Adrian Năstase.

Bănuiesc insă că volumul meu cu documentele si telegramele desecretizate pentru perioada 1990-1992 (151 de telegrame), publicat in 2019 (460 de pagini), nu se pune. Mi-am permis să adaug aici cuprinsul si textul meu introductiv. Sunt insă convins că cei din conducerea MAE au acest volum pe birou. Și probabil si cele 10 volume din cartea mea „România după Malta” (peste 6700 de pagini- aproximativ 0,40 m. liniari), volume in care sunt consemnate principalele momente și intâlniri ale mele – in calitate de ministru al afacerilor externe – cu diplomati și lideri politici străini in perioada 1990-1992. In acele volume analizez, separat, și contextul acelor evenimente și, desigur, importanța lor pentru România. Temele erau, desigur, cele cunoscute, inclusiv mineriadele, Regele Mihai, reunificarea Germaniei, tratatul cu URSS. Bănuiesc că noua conducere a ministerului a conspectat, cu multă seriozitate, acele pagini ale diplomației românești din perioada de tranziție! Curiozitatea lor pentru acea perioadă este legitimă, mai ales că atunci ei erau probabil la vârsta când mergeau la grădiniță și nu au avut posibilitatea să cunoască direct tensiunea acelor vremuri!, mai spune Năstase.