Adrian Năstase: Iohannnis să renunțe la drumeții. Guvernul să nu se mai plimbe pe la Bruxelles, Veneția, ambasade

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că din timp în timp este nevoie de modificări ale legislației fiscale, însă precizează că acestea trebuie discutate și că responsabilitatea pentru dialogul politic aparține președintelui Klaus Iohannis.

„Constat o lipsă de responsabilitate inacceptabilă a liderilor politici de la noi, preocupați, în acest moment, de mize mărunte. Să vă aduc aminte că primul Cod fiscal a fost adoptat în 2003 de către guvernul pe care l-am condus, pentru unificarea legislației în materie și prin abrogarea a peste 40 de acte legislative care produceau un adevărat haos în domeniul fiscal? Da, este nevoie de modificări, din timp în timp, ale legislației fiscale. Da, este nevoie ca ele să fie discutate, dar nu de persoane care își plimbă bicicletele, duminica, prin fața Guvernului. Responsabilitatea principală în astfel de momente este a președintelui României, care ar trebui să mai renunțe la drumeții și să încerce să încurajeze dialogul politic pe astfel de teme”, a scris, miercuri, fostul premier pe pagina sa de Facebook.

El consideră că este necesară mai multă fermitate în aceste chestiuni, arătând că în cazul în care Guvernul a ajuns la o anumită concluzie, trebuie să o aplice în cadrul permis de Constituție, punctând că dacă „nu e bine, tot Guvernul va răspunde politic”.

„Faptul că se tot plimbă pentru avize, aprobări pe la Bruxelles, Veneția, ambasade arată o lipsă de hotărâre pe care alegătorii o sancționează. Trebuiau explicate, de la început, obiectivele reale ale modificărilor la Codul fiscal, pentru a para ‘baletul’ celor care vor în continuare să spolieze statul. Unele sindicate vor să se reinventeze în stradă, dar ar trebui să aibă curajul, mai întâi, de a construi organizații sindicale puternice în zona privată”, a mai scris Năstase.

Pe de altă parte, el atrage atenția că România trebuie să fie foarte fermă în a nu-i lăsa pe ‘penalii’ din Catalonia să ‘zburde’ în România, cu complicitatea unor lideri politici maghiari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Articole relationate

    Categorii populare