Adrian Năstase, atac la Liviu Dragnea

Fostul premier al României Adrian Năstase a declarat sâmbătă că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut numeroase compromisuri în privinţa legilor justiţiei, iar timpul a trecut în devafoarea lui, susţinând că legea amnistiei ar fi trebuit dată de mult timp.

„În ceea ce priveşte situaţia actuală faţă de Liviu Dragnea, eu cred că în momentul de faţă el este mult mai hotărât. El a oscilat foarte tare, a încercat să facă numeroase compromisuri, şi timpul a trecut în defavoarea lui. (…) Cred că o astfel de lege de graţiere şi amnistie ar fi trebuit dată mai demult. Ultima lege de acest gen a fost dată în 2002 sau 2003 de guvernul pe care l-am condus şi cred că, periodic, în funcţie de schimbarea contextului economic, politic, în funcţie de politica penală a Guvernului, astfel de legi trebuie date. Cred acum că o astfel de lege ar fi nefericită”, a precizat Adrian Năstase în cadrul evenimentului organizat cu prilejul zilei Franţei, la Ambasada din Bucureşti.

Adrian Năstase l-a lăudat-o pe Viorica Dăncilă, chiar dacă are ”unele mici probleme de exprimare”.

„Mulţi critică pentru unele mici probleme de exprimare, faptul că nu este atentă la textul pe care îl citeşte, dar eu cred că în condiţiile date, face o treabă foarte bună. Eu cred că mulţi sunt dezamagiţi pentru că nu s-a împiedicat în problemele de guvernare până acum. Sunt unele decizii serioase care au fost luate, unele măsuri potrivite, cred că pensionarii sunt mulţumiţi, reglementarea nouă referitoare la legea off-shore a fost bine apreciată, sunt multe lucruri bune. Dacă aţi fi dorit mai multe autostrăzi trebuia să nu îl votaţi pe Traian Băsescu în 2005”, a mai adăugat fostul premier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare