spot_img
duminică, 8 februarie, 2026
6.9 C
București

Acum 4 ani s-a votat legea privind construirea Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş. Iohannis a promulgat-o festiv. Nu s-a întâmplat nimic

4 ani de neputința. Fix acum 4 ani, pe 7 noiembrie 2018, a trecut de votul Camerei Deputaţilor, legea privind construirea Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş. 261 de deputaţi, PNL, PSD, UDMR, toţi cei care astăzi deţin puterea, au votat proiectul de lege pe care l-am iniţiat, anunţându-şi susţinerea necondiţionată pentru acest proiect, în frunte cu Preşedintele Klaus Iohannis, care a şi făcut o mare ceremonie la promulgarea ei, afirmă pe Facebook liderul PMP Iași Petru Movilă.

De atunci până acum, niciunul dintre partidele menţionate mai sus nu a dat dovadă de bună credinţă faţă de ieşeni. 4 ani au trecut, timp în care au tras de timp, au invocat toate argumentele posibile şi imposibile şi au făcut orice altceva în afară de a munci pentru concretizarea acestui proiect. Cel mai deranjant dintre toate, pentru mine, ca iniţiator, este faptul că nu au găsit finanţare integrală. Nu au încercat, după atâta amar de vreme şi promisiuni, să construiască această autostradă de care 3 milioane de români au nevoie ca de aer. La fel de deranjant este faptul că, într-un mod hilar, nu se ştie ce secretar de stat din MT răspunde de acest mega-proiect. Absolut revoltator, mai ales în condiţiile în care avem peste un an de întârzieri în recepţionarea studiilor de fezabilitate.Vrem echitate şi vrem ce merităm, ce este al nostru şi ce ne trebuie ca să ne dezvoltăm!Vrem Autostrada A8!După atâţia ani de zile avem dreptul la Autostrada A8! Nu mai tergiversaţi, nu mai căutaţi cai verzi pe pereţi şi contra argumente puerile.Arătaţi că vă meritaţi funcţiile şi votul pe care l-aţi cerut de la ieşeni, mai spune Movilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Epstein și un fost ministru norvegian: Să ne pregătim de pandemie. Sper să ne iasă combinația

    Mare atenție cu documentele atribuite dosarului Epstein. Unele sunt...

    Articole relationate

    Categorii populare