Am fost elegantă în postarea anterioară cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului când i-am dorit să renunțe la propaganda progresistă, care nu îi face cinste deloc. Din păcate această pseudo-religie a acaparat toate palierele culturii. Din ce în ce mai multe spectacole din majoritatea teatrelor din București și din țară sunt din ce în ce mai agresive și tendențioase. Montarea textelor în viziune progresistă denaturează și deturnează esența chiar și a marilor opere clasice, scrie actrița Manuela Hărăbor pe Facebook.
CE MAI SUSȚINE MANUELA HĂRĂBOR:
Curentul neomarxist care se regăsește în majoritatea repertoriilor din teatrele de stat urmează agenda și indicațiile factorilor de decizie culturali din Europa de Vest, care la rândul lor au urmat, cel puțin până la venirea lui Trump, programul „cancel culture” de peste ocean.
Cultura a fost folosită ca instrument de propagandă mai întâi de către bolșevici prin curentul proletcultist. Mai târziu Gramsci, Lukacs, Marcuse & comp. au început, prin Școala de la Frankfurt, lungul marș al neomarxismului cultural prin instituții și universități. Ceea ce vedem azi face parte din
cultura nou-proletcultistă. Cei care militează azi pentru „valorile” europene nu fac altceva decât să continue ideologia bolșevică, e drept, îmbrăcată în haina nouă a incluziunii, a diversității și a non-discriminării.
Unele dintre temele preferate abordate de progresiști sunt credința și religia. Nu întâmplător am numit acest curent progresist ca fiind o pseudo-religie. O „religie” care îl exclude pe Dumnezeu și care a declarat război dogmelor. Toți progresiștii se declară credincioși și susțin credința în mod intim și personal. Se înarmează cu citate scoase din context din Evanghelii și principalul lor scop este îndepărtarea oamenilor de Biserica lui Hristos și convertirea lor la „biserica din suflet”.
Vedem din ce în ce mai des spectacole și filme blasfemiatoare, chiar dacă, conform legii, este interzis să batjocorești simboluri și însemne religioase indiferent de religie. Autorii își motivează viziunea prin libertatea de exprimare artistică și, mai ales, prin „datoria” lor de a combate „fanatismul religios”.
Cu toate astea nu am văzut până acum niciun spectacol sau film care să lovească în alte culte religioase în afară de Ortodoxie. Oare pentru că, în cazul în care s-ar fi batjocorit simbolurile și însemnele mozaice sau musulmane, s-ar fi confruntat în secunda doi cu dosare penale? Asta dacă ar fi supraviețuit avalanșei de pietre.
Este și cazul spectacolului de la Teatrul Național București, „Proorocul Ilie” în regia lui Botond Nagy. În prezentarea spectacolului de pe site-ul teatrului aflăm punctul de vedere al regizorului, care, din punctul meu de vedere, ascunde o foarte mare doză de viclenie. „Orice formă de fanatism este teribil de îngrijorătoare, iar cei care-l proslăvesc prin judecăți prefabricate, nu-mi provoacă altceva decât o frică viscerală” și acuză religia că „nu lasă loc îndoielii, dezbaterilor, dialogului”. Respectiv se apară avan-la-lettre de posibile acuze de blasfemie, mai ales pentru scena în care se batjocorește Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, dorind să arate întocmai unde se poate ajunge când fanaticii gândesc și acționează conform dogmelor.
Cel mai grav mi se pare că într-o țară în care majoritatea cetățenilor ei se declară a fi creștini, un astfel de spectacol se regăsește pe scena unui teatru NAȚIONAL, cu finanțare de la Ministerul Culturii. Dacă progresiștii militează pentru anti-discriminare, întrebarea mea este dacă acest spectacol nu discriminează majoritatea publicului plătitor de bilete format din creștini, care ies oripilați de la teatru. Repet, spectacolul nu este prezentat pe scena unui teatru de nișă sau independent, ci pe prima scenă teatrală din țară. Bugetele tuturor spectacolelor finanțate de stat sunt suportate de fiecare cetățean plătitor de taxe, drept care se poate extrapola statutul fiecărui cetățean ca fiind co-producător al fiecăruia dintre acestea. Atunci ar trebui ca aceste spectacole să nu lezeze în niciun fel convingerile religioase și morale ale niciunui cetățean.
În art.30, alin.7 din Constituție se precizează printre altele că sunt interzise de lege „îndemnul la […] ură religioasă, incitarea la discriminare, […] precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”
Aștept un punct de vedere al doamnei Natalia Intontero, Ministrul Culturii.
Mai ales dacă, prin repertoriul actual, respectivul teatru își merită titulatura de NAȚIONAL.
