Actrița de comedie Moldovan și Țapul Ispășitor EDITORIAL DE HORIA ALEXANDRESCU

0

de Horia Alexandrescu

Nu sunt nici pe departe vreun fan al lui Raed Arafat. Și nici nu-i înțeleg frenezia cu care a ținut morțiș să joace rolul de întâiul mare priceput al țării în combaterea pandemiei de Covid-19.

Dacă ar fi fost epidemiolog sau microbiolog, ne puteam explica dorința sa de a sta mereu în prim-planul bătăliei pe care o ducem și noi, ca mai toată lumea, cu nenorocitul de virus. El este însă anestezist, specializat în ATI, idee în care ar fi fost de așteptat ca, la izbucnirea crizei medicale, doctorul Arafat să lanseze el însuși o campanie rapidă de pregătire a paturilor vitale pentru tratarea și salvarea celor infectați cu SARS COV-2, paturi de care nu dispunem nici astăzi, în număr suficient. Or, la momentul în care ne-a lovit acest nou virus și când încă se flutura părerea că n-ar fi decât o gripă banală, România nu avea nici măcar amărâtele de măști chinezești, darmite destule paturi ATI!

Nu spun că ar fi fost vina lui Arafat, aflat ca secretar de stat în spatele nu știu câtor foști miniștri ai sănătății și/sau de interne dar, dacă în virtutea specializării pe care o dobândise rămânea un profesionist al ATI, își muta atenția pe măști și pe paturile lipsă! Meritele sale incontestabile în fondarea SMURD și dezvoltarea spectaculoasă a acestui serviciu de urgență, cum nu se poate mai util de altfel, l-au transformat însă – poate pe nedrept! – în principalul responsabil pentru măsurile impopulare decise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Nu știu cine mai face parte din acest comitet – care decide când să ieșim și să intrăm în case, care ne închide magazinele la ora 18 și care ne bagă în carantină după criterii discutabile – dar este clar că președinte e, de fapt, primul ministru Florin Câțu, nu Raed Arafat! Că acesta din urmă iese una-două cu declarații și interviuri, războindu-se cu protestatarii și cu presa, e probabil opțiunea lui, ca să se audă vorbind, dacă nu cumva e împins anume în față, ca să ia asupra sa totul și să-și rupă gâtul.

Nu mă îndoiesc însă că doctorul Arafat e conștient că va fi țapul ispășitor pentru toate bâlbele și erorile comise de autorități în combaterea pandemiei. El va plăti oalele sparte, din cauză că premierul Câțu nu-și asumă responsabilitatea măsurilor decise de Comitet și nici nu dezvăluie componența acestei structuri, explicând cine avansează propunerile excesive și cine decide, până la urmă! Poate că, în virtutea transparenței atât de clamate, reuniunile Comitetului Național pentru Situații de Urgență ar trebui să fie publice, transmise în direct de televiziuni, ca să putem vedea nu numai cine mai face parte din acest conclav, ci și de unde vin ideile aberante care ne privesc viața de zi cu zi, ba chiar și moartea, în nu puține cazuri.

Altfel, vom continua să-l contestăm și să-l înjurăm (doar) pe Arafat, în timp ce băieții deștepți țin capul la cutie sau trimit la înaintare subalterni abulici, cum procedează ministrul Vlad Voiculescu cu Andreea Moldovan, unul din secretarii săi de stat. Autoare a recomandării de mai mare râsul, ca elevii să poarte mască în timpul orelor de educație fizică, doamna doctor mai lansează acum două perle antologice: pe de o parte, argumentând cumva închiderea prostească a magazinelor la ora 18, domnia sa ne sfătuiește să ieșim mai rar la cumpărături, deci să ne facem provizii de mâncare acasă, pentru două sau chiar mai multe zile! A doua gogomănie este explicația că ora 18 a fost fixată pentru ca personalul magazinelor să poată ajunge acasă până la ora 20!

Mă mir că nu s-a introdus încă pâinea pe cartelă și laptele în zilele fără soț dar, dincolo de aceste declarații ridicole, m-aș fi așteptat ca doamna epidemiolog să prevadă că efectul măsurii va fi exact invers, generând aglomerație și îmbulzeală în supermarketuri în preajma orei-limită, după cum a recunoscut deja și prefectul panicat al Capitalei! În mod evident, așadar, această decizie GREȘITĂ trebuie să fie anulată urgent, cu atât mai mult cu cât ministrul Voiculescu tocmai ne-a anunțat că duminică s-au înregistrat noi recorduri dramatice de infectări și pacienți ajunși la ATI. Or, dacă ar fi să-l credem pe starostele Sănătății, care ne promite că „în maximum două luni scăpăm de valul 3 al pandemiei”, doamna dr. Moldovan ar trebui restricționată drastic de la ieșirile publice. Iar Raed Arafat – și mai mult, deși nu mai încape îndoială că tot el va rămâne țapul ispășitor!

#Editorial apărut și în Ziua News