Home Externe Acțiunile UniCredit au scăzut pe fondul creditelor neperformante

Acțiunile UniCredit au scăzut pe fondul creditelor neperformante

0

Acțiunile UniCredit au scăzut luni după ce grupul italian a anunțat că BCE a cerut până la sfârșitul lunii februarie un plan îmbunătățit pentru gestionarea problemei creditelor neperformante, transmit Reuters și Bloomberg.

Strategia UniCredit pentru îmbunătățirea situației financiare ar putea să nu rezolve în mod adecvat temerile BCE privind calitatea creditelor, conform unui document publicat luni în care sunt detaliate planurile de majorare a capitalului celui mai mare grup bancar italian, printr-o emisiune de acțiuni de 13 miliarde de euro (13,9 miliarde de dolari). Conform strategiei anunțate în decembrie, banca intenționează să utilizeze opt miliarde de euro pentru a absorbi pierderile provocate de scoaterea din bilanț a unor credite neperformante.

Măsurile de restructurare vor ajuta UniCredit să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5% până în 2019, în condițiile în care, la finele anului 2016, acest raport era de aproximativ 8%, sub cerințele stabilite de BCE. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

Luni dimineață, acțiunile UniCredit au scăzut la Bursa de la Milano cu 6% apoi au înregistrat un declin de 5,1%, la 26,29 euro. Capitalizarea de piață a scăzut la 16,5 miliarde de euro.

Banca intenționează să transfere credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro către două noi firme controlate de Fortress Investment Group LLC și Pacific Investment Management Co. UniCredit va deține o participație minoritară în cele două companii.

Ad

Exit mobile version