Digi atinge un nou minim istoric: de la listarea companiei din mai 2017 încoace, acţiunile au scăzut cu 30%. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), fonduri de pensii private Pilon II, acţionarul majoritar Zoltan Teszari şi restul investitorilor sunt pe minus, scrie Ziarul Financiar.
Acţiunile operatorului de telecomunicaţii Digi (simbol bursier DIGI), listate la Bucureşti în mai 2017 în urma unei oferte record, au închis luni seară la minimul istoric de 27,8 lei pe unitate, ceea ce oferă companiei o valoare de piaţă de circa 2,8 mld. lei.
Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunţat, duminică, pe Facebook, că încă aşteaptă răspunsul din partea ASF cu privire la valoarea contabilă a acţiunilor Digi, întrebând dacă valoarea acţiunilor este 1,8 lei, iar patru milioane de pensionari au cumpărat acţiunile la o valoare de 40 de lei.
Şi sâmbătă, Vâlcov a adresat o întrebare publică membrilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu privire la valoarea acţiunilor Digi.
„Poate la un moment dat ne vor spune de ce s-au grăbit 4 milioane de pensionari să cumpere acţiuni Digi care valorează 1 lei şi 8 bani, să le achiziţioneze cu 40 de lei. Doar pentru că e televiziunea prin care unitatea militară SRI îşi transmite informaţiile? Iar despre Realitatea, acum două săptămâni am aflat că 300 de magistraţi sunt şantajaţi cu dosare deschise la DNA, dar nelucrate. L-aş întreba pe procurorul general, câţi jurnalişti şi patroni de presă au dosar deschise şi neînchise, ţinând cont că doar Realitatea Tv are 4 dosare deschise la acest moment?”,a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.