Home Analize Academia Română critică reducerea numărului de ore de științe de la gimnaziu

Academia Română critică reducerea numărului de ore de științe de la gimnaziu

0

Academia Română critică reducerea numărului de ore de științe de la gimnaziu. Într-un comunicat de presă, academicienii consideră că o astfel de măsură ar compromite „competitivitatea înaltă”. 

Micșorarea numărului de ore de ştiinţe, măsură din cele patru variante ale planului cadru pentru gimnaziu redactate de specialişti din Ministerul Educaţiei „compromite competitivitatea înaltă”, într-un context global în care domeniile ştiinţelor de vârf constituie motorul economiei mondiale, transmite așadar Academia Română, într-un comunicat de presă. Academicienii consideră că s-ar atenta astfel la domeniile științelor de vârf, bazate pe fizică, biologie sau chimie. O eroare ar fi, în această evaluare și diminuarea numărului de ore la disciplinele umaniste. În această situație s-ar compromite caracterul național al resursei umane și s-ar reduce și mai mult competența românilor, după cum susțin autorii comunicatului.

Academia mai constată „cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore (de la două la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie (‘dezvoltare personală’). Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine”. 

Ad

Exit mobile version