Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase Sibiu şi Ministerul Sănătăţii nu au răspuns solicitărilor RFI de a comenta aceste situaţii. Un comunicat de presă emis de spital în urmă cu o săptămână şi citat de Ora de Sibiu precizează că unitatea medicală are în vedere extinderea clădirii pentru a crea locuri pentru mame. Documentul nu face însă referire la acuzaţiile de rele tratamente.
Între timp, psihologi, jurişti şi bloggeri s-au oferit să acorde consiliere pro-bono părinţilor care au suferit abuzuri alături de copiii lor. O campanie şi o petiţie online cere Ministerului Sănătăţii să verifice spitalele de copii şi să pună capăt abuzurilor. Avocatul Poporului a fost sesizat în acest caz. Între timp, pe bloguri şi Facebook părinţii continuă să îşi spună poveştile traumatice din spital.
Maria Larisa Casapu: Am mers sus cu o doamnă asistentă. Dânsa mi-a luat copilul din brațe, a venit cu niște sfori. L-a trântit, la propriu, în pat ca să îl lege de pătuț. A spus că aceasta este procedura în spital pentru că altfel nu stau la perfuzii. I-am explicat că sunt lângă el și că pot să o ajut, să îl țin. Mi-a spus că dacă nu îmi convine, mă trimit acasă. Am început să plâng, m-am emoționat, m-am simțit foarte rău după un drum lung. Veneam de la Vâlcea direct la Sibiu, copilul era rău… Doamna asistentă a continuat în același mod. Nu am avut decât să înghit în sec. Pe tot parcursul internării, vorbeau numai cu „ticălosule” și „needucatule” în fața mea.
Reporter: Foloseau „ticălosule” și „needucatule” adresându-se copilului dumneavoastră de 9 luni?
M.L.C: Da. Tocmai asta spuneam. Îmi ziceau că l-am scăpat din mână pentru simplul fapt că nu putea să stea liniștit când îl legau, când îi administrau tratamentul. Dar era prea mic ca să fie atât de cuminte cum își doreau dumnealor.
Rep: Cât timp era copilul legat? Pe toată durata administrării perfuziei? Cum era legat?
ASCULTĂ: Maria Larisa Casapu, intevievată de Ioana Haşu:
M.L.C: Da. Era legat de o mână și de un picior de pătuț ca să nu se miște cu branula. A fost legat cât timp a ținut branula. Cam până a doua zi.
Rep: Adică o noapte întreagă a stat legat?
M.L.C: Da.
„Eram şantajată emoţional. Dacă nu îmi ţineam gura, plecam acasă”
Rep: În tot acest timp erați acolo, alături de el.
M.L.C: Da, eram pe un scaun. Am avut norocul să fiu alături de el, dar nu am putut face mare lucru. Eram șantajată emoțional. Dacă nu îmi țineam gura, plecam acasă. Problema a fost a doua oară când l-am internat. Atunci eu nu am mai putut să fiu alături de el.
Rep: Ce s-a întâmplat atunci?
M.L.C: Din punctul dumnealor de vedere era prea mare, că avea 11 luni, dar copilul încă era alăptat. Sub nicio formă nu le-am putut convinge că este încă alăptat și că trebuie să fiu alături de el. Într-un final am cedat şi l-am lăsat acolo pentru că era grav bolnav. Mi s-a părut strigător la cer modul în care mi l-au luat din brațe. El plângea, era dependent de mama lui. Într-un final am cedat. Nu trebuia să îl las acolo. Dar din spaimă, din teamă l-am lăsat. Mă șantajau emoțional. Îmi spuneau că pot să refuz internarea, dar dacă pățește ceva pe drum îl iau pe propria răspundere, că atunci când plec din spital ele nu mai au treabă cu mine. Nu am avut decât să accept. Îmi era frică să nu i se întâmple ceva.
Rep: Cât a rămas în spital?
M.L.C: Tot trei zile. Singur. Şi atunci a fost problema mare. Când l-am scos, el nu se mai putea ține pe picioare, slăbise foarte mult. Avea buza spartă, probabil de la zbătut, când stătea singur. Dumnealor se ocupă de toate, dar nu stau cu copiii. Copiii sunt legați de paturi și stau singuri. Se duc la ei doar ca să le administreze tratamentul. Asta am văzut cu ochii mei, cât am fost internată acolo prima oară. Copiii sunt lăsați singuri, legați de paturi și plâng în continuu. Deci, când l-am luat, nu se mai putea ține pe picioare. A plâns până acasă. Când am ajuns acasă s-a tăvălit vreo câteva zile. Avea un comportament total diferit față de cum era de obicei. Nu mai răspundea la niciun om. Să nu fi văzut oameni în fața ochilor. Mai ales femei. În fiecare noapte avea coșmaruri. Rămăsese traumatizat.
„Dacă vrei să îl laşi, bine. Dacă nu, poate să moară”
Rep: Cum a fost pentru dumneavoastră perioada de trei zile, în care nu ați putut avea niciun contact cu el, știind oarecum ceea ce se întâmplă în spitale, din prima experiență?
M.L.C: Am fost traumatizată. Nu mai putea nimeni să vorbească cu mine. Eram dărâmată. Mă simțeam vinovată că nu am fost în stare să îmi impun punctul de vedere, să lupt, să îmi iau copilul de acolo. Contribui la Casa de Asigurări de când eram pe băncile liceului. Încă de la 19 ani m-am angajat și eram cu toate taxele la zi. Aveam drepturi, ca toți ceilalți cetățeni. Mi se părea deplasat ca măcar un cadru medical să nu empatizeze cu mine, să mă liniștească. A fost foarte urât. Îți luau copilul ca pe un obiect. Dacă vrei să îl lași, bine, dacă nu, ei îți închideau ușa și ești răspunzătoare. Poate să moară.
Rep: Ați făcut reclamație scrisă la spital?
M.L.C: Da.
Rep: Ați primit vreun răspuns?
M.L.C: Nu. Managerul spitalului spunea clar aseară, la Antena 1, că toți copiii sunt legați, iar în cazul în care nu îi pot liniști îi sedează. Dumnealui a recunoscut asta într-un interviu. Ce facem în momentul în care e un incendiu acolo? Au autorizație ISU? E normal ca niște copii mici să fie legați de paturi, iar părinții să nu fie lângă ei, să îi scoată din flăcări, în caz incendiu? Știm că sunt foarte puține asistente raportat la numărul de copii internați. Cum ajung să îi dezlege pe toți? Cum procedează? Este o întrebare legitimă, din moment ce dumnealor reucunosc că așa îi stăpânesc pe copii ca să nu își scoată branulele sau îi sedează și îi leagă de pat. Să ne spună cum ne salveză puii din incendii, cutremure sau în caz de ceva. Nu ne trebuie paturi, nimic. Îmi e de ajuns să stau în picioare lână el, dar să îl văd. Nu vreau pat, nu vreau condiții, nu vreau mâncare, nu vreau nimic. Oricum dacă plec de lângă el, nici nu dorm, nici nu mănânc. Poate nu nu 100%, dar 90% dintre mame, vor doar să fie lângă copil şi nu vor nimic altceva. Am tot respectul pentru medicii care mi-au salvat copilul, avem un spital bine dotat, sunt multe lucruri bune, dar de ce nu putem să îl folosim aşa cum e normal?
Şi mai este ceva: ne spuneau că nu ne primesc în spital ca să nu luăm viruşi. Să ne lase pe noi să alegem dacă vrem să luăm viruşi de la copiii noştri. Oricum ei au fost cu noi îninte de internare şi am fi putut lua. Dincolo de asta, e alegerea mea. Poate sunt între mamele care prefer să mor, dar să fiu lângă el şi să ştiu că e bine el.
