Abordarea Comisiei Europene potrivit căreia transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic, încalcă grav Constituţia României

Abordarea Comisiei Europene potrivit căreia transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic, încalcă grav Constituţia României, motiv pentru care autorităţile române trebuie să refuze categoric aplicarea acestui nou acord, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, Comisia Europeană a decis că „transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic”. Reprezentanţii FORT susţin că „o astfel de abordare în România nu este acceptată şi reprezintă linia roşie pe care nimeni nu trebuie să o încalce”.

„Forurile responsabile, Guvern şi autorităţi centrale trebuie să se opună clar în faţa Comisiei Europene, refuzând categoric aplicarea acestui nou acord, fără a încerca din nou să păcălească transportatorii români. O astfel de abordare a Comisiei Europene încalcă grav Constituţia României cel puţin cu privire la aplicarea Art. 135. litera b) – ‘protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară’; Orice încercare de aplicare în România a acestui acord va conduce la măsuri dure din partea transportatorilor, iar cei ce îşi asumă aşa ceva trebuie să îşi amintească de luna ianuarie a anului curent şi să înţeleagă că aceste abordări trebuie să înceteze fără prea multe explicaţii”, se precizează în document.

În plus, transportatorii au făcut referire şi la „abordarea total eronată din punct de vedere legislativ cu privire la testele antidrog în raport cu şoferii profesionişti şi amatori ce riscă să îşi piardă dreptul de a conduce doar pentru ca au ingerat o aspirină”.

De asemenea, reprezentanţii FORT au menţionat şi „accidentul grav, în care şi-au pierdut viaţa cinci cetăţeni români nevinovaţi, ucişi de un şofer de tir ucrainean ce nu utiliza aparatul de înregistrare a timpilor de conducere şi odihnă”.

„Printre altele, Comisia Europeană a stabilit că ‘se pot aplica măsuri doar dacă beţiile la volan sunt persistente’, iar în acest acord semnat de UE cu Ucraina se precizează că autorităţile competente ale fiecărei părţi vor lua măsuri doar dacă şoferii ucraineni au comis, ‘în mod repetat şi persistent încălcări grave ale normelor de circulaţie legate de siguranţa rutieră, de genul conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea limitelor de viteză, conducerea sub influenţa drogurilor sau a altor substanţe cu efect similar, precum şi un comportament care încalcă regulile de circulaţie rutieră şi care a dus la deces sau la vătămare corporală gravă'”, se menţionează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare