A murit unul din cei mai importanți pictori români: VLADIMIR ZAMFIRESCU. A fost elevul preferat al lui Corneliu Baba

Pictorul Vladimir Zamfirescu a murit luni seară, la vârsta de 84 de ani, urmând să fie înmormântat joi, la Cimitirul Bellu Catolic. A fost elevul preferat al lui Corneliu Baba.

„Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă cu tristeţe trecerea la cele veşnice, în seara zilei de 1 iunie 2020, a pictorului Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei româneşti şi europene contemporane”, potrivit unei postări pe site-ul MNLR.

Uniunea Artiştilor Plastici din România a informat că trupul neînsufleţit va fi depus la capela Cimitirului Bellu Catolic marţi seara, iar slujba de înmormântare va avea loc joi.

Vladimir Zamfirescu are lucrări în colecţii particulare şi în vestite muzee de artă din Franţa, Anglia (Tate Gallery din Londra), Italia, Germania, Spania, Austria, Elveţia, Olanda, Suedia, Norvegia, Portugalia, Grecia, Rusia (Muzeul Puşkin), Iran, Turcia, Polonia, SUA. De asemenea, are tablouri în colecţii regale, în mari pinacoteci şi în colecţiile unor şefi de stat – Norvegia, Danemarca, Italia, China, Bulgaria, precum şi în Colecţia Muzeului de Artă al Vaticanului.

A primit de-a lungul timpului mai multe distincţii şi premii, printre care: 1971 – Premiul Trienalei Internaţionale de la Sofia, 1980 – Bursa Academiei Regale Suedeze, 1982 – Bursa Academiei Italiene pentru Pictură, 1982 – Medalia Raffael a Academiei Caravaggio, Roma, 1982 – Premiul Juriului Uniunii Artiştilor Plastici din România, 2003 – Ordinul Naţional pentru Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2006 – titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Cluj, titlul de Profesor Honoris Causa al Universităţii de Artă din Bucureşti, Premiul de excelenţă Nicolae Grigorescu a Uniunii Patronatului Român.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare