Elie (Eliezer) Wiesel, născut dintr-o familie de evrei din România, distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1986, a decedat la 87 de ani, anunţă Jerusalem Post şi Haaretz.
Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației) a fost un scriitor și ziarist american în limbile franceză, engleză, idiș și ebraică, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România,supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură] iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, scrie Wikipedia.
A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea»,o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.
Elie Wiesel s-a născut în România, ca al treilea copil și singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Șlomo și Sara Wiesel, într-o familie de evrei care aveau o băcănie în Sighet, județul Maramureș.
În copilărie a urmat studii religioase, de Tora, studii care se făceau în limbile idiș și ebraică. La sugestia tatălui său a început să învețe limba ebraică. Acasă vorbeau idiș, iar în băcănia familiei se vorbea maghiara și româna, iar unele ziare pe care le citeau erau în germană.[10] După Dictatul de la Viena din 1940, prin care guvernul român Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, regiunea în care locuia familia Wiesel a devenit o parte din Ungaria. Elie (Eliezer), numit în maghiară Lázár Wiesel, s-a înscris la studii gimnaziale în orașul Debrecen și apoi la Oradea, de unde a fost exmatriculat conform legilor antisemite din învățământul public maghiar. În aprilie 1944 familia Wiesel a fost internată într-un lagăr de concentrare și la 16 mai 1944 a fost transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Lui Elie (avea 15 ani) i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713. Femeile au fost separate de bărbați, mama lui Elie Wiesel și sora lui mai mică, Țipora, în vârstă de 7 ani au fost exterminate, iar Eli și tatăl său au fost supuși la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, care aparținea de complexul Auschwitz III Monowitz.
Când Armata Roșie s-a apropiat de Auschwitz, deținuții evrei au fost trimiși în «Marșul Morții» (Todesmärsche) spre lagărul Buchenwald. În urma acestui marș, tatăl lui Elie Wiesel a murit de extenuare, inaniție și dizenterie. Elie a supraviețuit – la 11 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană – grav bolnav, inanizat și într-o stare depresivă acută, convins că a rămas singur pe lume, total lipsit de un sprijin moral sau material, la vărsta de 16 ani Wiesel considera faptul că a rămas în viață drept un accident[11]. Ulterior, și-a regăsit cele două surori mai mari, Hilda și Beatrice (Bea) într-un orfelinat francez (vezi filmul biografic „Elie Wiesel Goes Home” regizat de Judit Elek și comentat de William Hurt.
Între anii 1978 și 1986, ca președinte a Presidential Commission on the Holocaust (Comisiei Prezidențiale a Holocaustului), numită ulterior Consiliul American pentru Păstrarea Memoriei Holocaustului a activat pentru construirea în Washington, DC a Muzeului American al Holocaustului.
În 1988 a organizat împreună cu François Mitterrand, președintele Franței, o conferință care a regrupat 76 de laureați ai premiului Nobel, cu misiunea de a reflecta asupra viitorului plenetei. Această conferință se reunește pentru przentarea de rapoarte și discuții la fiecare doi ani.
Wiesel a devenit un orator apreciat în problema holocaustului și a drepturilor omului. În anul 2007 el a ținut discursul principal în fața Adunării Generale a O.N.U. pentru comemorarea holocaustului. Ca un apărător al drepturilor omului el și-a spus cuvântul într-o pluritate de probleme și conflicte, printre care: dreptul de emigrare a evreilor din Uniunea Sovietică și din Etiopia, ocrotirea victimelor apartheid-ului din Africa de Sud, ale terorii (Desaparecidos) juntei militare din Argentina, ale genocidului bosnian, a luat apărarea indienilor Miskito din Nicaragua, a kurzilor din Irak și în september 2006 el a pledat – împreună cu actorul George Clooney – în fața Consiliului de Securitate a ONU contra crimelor de genocid din provincia sudaneză Darfur.
În urma unei declarații a profesorului Răzvan Theodorescu, ministrul român al culturii, prin care acesta tăgăduia participarea României la holocaust și a scandalului care a urmat acestei declarații, Președintele Ion Iliescu a numit în octombrie 2003 o Comisie Internațională de Studiere a Holocaustului în Romănia, condusă de Elie Wiesel, numită ulterior „Comisia Wiesel”, compusă din personalități publice din România, Statele Unite, Franța, Germania și Israel și având ca vice-preșdinți pe generalul profesor Mihail E. Ionescu, dr. Tuvia Friling, Șeful Arhvelor Statului Israel, și pe dr. Radu Ioanid, de la Muzeul Memorial American al Holocaustului. Raportul a fost publicat în 2004-2005[28].
În 2007 „The Elie Wiesel Foundation for Humanity” a inițiat un manifest care condamna campania turcească de tăgăduire a genocidului împotriva armenilor din Turcia. Manifestul a fost semnat de 53 de laureați ai premiului Nobel.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR)[36] a fost înființat la propunerea președintelui Ion Iliescu, ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 902 din 4 august 2005.
Institutul are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust, în rezolvarea unor probleme știintifice, precum și elaborarea și implementarea de programe educaționale privind acest fenomen istoric.
