spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.3 C
București

A început construcția portului Ungariei de la Trieste, la Marea Adriatică

A început construcţia portului Ungariei de la Trieste, guvernul a fost ghidat de raţiunea economică atunci când, în anul 2018, a decis să investească în acest proiect – a declarat, joi, Levente Magyar, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI, cu ocazia vizitei pe şantierul de construcţie.

Construcţia portului unguresc începe cu realizarea unei secţiuni extinse de chei şi cu umplerea unei suprafeţe de 50 000 de metri cubi, pe un teren din nordul Italiei, aflat în proprietatea statului ungar. Conform planurilor, portul va funcţiona la capacitate maximă până în anul 2028 şi va deservi exporturile de mărfuri ale Ungariei – a precizat oficialul.

Acesta a detaliat că, într-o primă etapă, se va construi o secţiune de chei de 250 de metri şi o suprafaţă în mare de 50 000 de metri cubi, iar ulterior această infrastructură va fi extinsă cu încă 400 de metri, astfel încât Ungaria va dispune în total de 650 de metri de chei la Marea Adriatică. Pe lângă aceasta, sunt disponibile 30 de hectare pentru dezvoltare, unde va fi construit un mare centru logistic şi alte facilităţi necesare operaţiunilor maritime.

Magyar Levente a relatat, de asemenea, că a purtat negocieri importante cu reprezentanţii Guvernului italian, inclusiv cu Edoardo Rixi, subsecretar de stat responsabil pentru infrastructură şi transport, care a sprijinit constant procesul de înfiinţare a portului şi contribuie la facilitarea acestuia. Proiectul va permite ca, în câţiva ani, exportatorii şi companiile din Ungaria să fie mai competitive pe piaţa globală.

Secretarul de stat de la Budapesta a subliniat că Ungaria exportă anual bunuri fizice în valoare de aproximativ 60 000 de miliarde de forinţi (149,24 miliarde euro), iar o mare parte dintre aceste mărfuri părăsesc Europa pe cale maritimă.

Dacă o ţară nu are ieşire la mare şi nu dispune de propriile capacităţi portuare, aceasta va fi mereu dependentă de alţii. Dorim să schimbăm această situaţie, deoarece Ungaria, fiind al 34-lea exportator din lume, trebuie să deţină infrastructura necesară pentru a se integra eficient în lanţurile globale de aprovizionare, pentru a crea locuri de muncă, pentru a creşte eficienţa exporturilor şi pentru a sprijini activitatea companiilor ungare – a declarat Levente Magyar.

Politicianul a amintit că Ungaria a pierdut accesul la mare odată cu înfrângerea în Primul Război Mondial. La sfârşitul anului 1918, trupele iugoslave au ocupat portul Fiume (Rijeka), iar de atunci Ungaria nu a mai avut ieşire la mare. Aceasta este o situaţie care acum se va schimba – a afirmat oficialul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare